Pe lângă igiena orală corectă și controalele regulate la medicul stomatolog, alimentația are un rol important în menținerea sănătății dinților și gingiilor. Unele alimente pot reduce riscul apariției cariilor și al inflamațiilor gingivale, explică medicul primar parodontolog Mariana Cărămidă, invitată la podcastul Fântâna de sănătate realizat la G4Food de nutriționistul Tania Fântână.
„Există și alimente care sunt în favoarea sănătății orale. Aș începe, bineînțeles, cu apa, care ar fi bine să fie consumată de fiecare dată când simțim sete, de preferat în locul sucurilor, în special al celor acidulate”, spune medicul.
Potrivit specialistului, și lactatele sau fructele oleaginoase, precum nucile și migdalele, sunt alegeri benefice. Acestea contribuie atât la protecția împotriva cariilor, cât și la reducerea riscului de inflamație a gingiilor.
Un rol important îl au și fructele și legumele care necesită mestecare intensă. „Alimentele care au o consistență mai crescută ne ajută, prin efectul mecanic, să curățăm suprafața dinților atunci când mestecăm, dar și pentru că stimulează saliva”, explică dr. Mariana Cărămidă.
Saliva reprezintă un mecanism natural de protecție al cavității bucale. Ea spală suprafața dinților și conține enzime care contribuie la procesarea alimentelor și limitează dezvoltarea bacteriilor implicate în apariția cariilor și a bolii parodontale.
„Când mestecăm mai viguros, saliva se secretă în cantitate mai mare. Aceasta are tendința să spele suprafața dinților și ne ferește de bacteriile care favorizează inflamația parodontală sau cariile dentare”, subliniază medicul.
Specialiștii recomandă ca o alimentație echilibrată să fie completată de periaj dentar de două ori pe zi, folosirea aței dentare și controale stomatologice periodice.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți