De ce căpșunile din supermarket nu mai au gustul de altădată. Cum au fost sacrificate aroma și dulceața pentru rezistență și transport

De ce căpșunile din supermarket nu mai au gustul de altădată. Cum au fost sacrificate aroma și dulceața pentru rezistență și transport
Căpșuni cu ciocolată, vândute în Borough Market, Londra / Sursa foto: G4Food

Mulți consumatori au observat că, deși arată impecabil, căpșunile din supermarket nu mai au aroma intensă și dulceața pe care o aveau odinioară. Specialiștii spun că explicația ține de transformările majore prin care a trecut agricultura în ultimele decenii, când aspectul și rezistența fructelor au devenit prioritare în fața gustului, conform The Take Out.

În trecut, majoritatea oamenilor cumpărau fructe și legume de la ferme locale, iar căpșunile ajungeau pe masă la scurt timp după recoltare. Acestea erau culese la maturitate deplină, când conținutul de zahăr și compușii aromatici era la nivel maxim. Dezavantajul era durata foarte scurtă de păstrare.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, sistemul alimentar s-a schimbat radical. Extinderea marilor lanțuri de magazine, dezvoltarea transportului rutier și apariția camioanelor frigorifice au permis distribuția fructelor pe distanțe foarte mari. Regiuni precum California au devenit centre importante de producție, iar căpșunile au început să fie transportate în întreaga țară.

Pentru ca fructele să reziste călătoriilor lungi și manipulării repetate, producătorii au selectat și înmulțit soiuri cu caracteristici specifice: fermitate, productivitate ridicată, dimensiune uniformă și culoare roșie intensă. De-a lungul generațiilor, aceste trăsături au fost consolidate prin programe de ameliorare.

- articolul continuă mai jos -
Căpșuni

FOTO: Magnific

Gustul a trecut pe plan secund

Consecința a fost că aroma nu a mai reprezentat principalul criteriu de selecție. În plus, căpșunile destinate supermarketurilor sunt recoltate adesea înainte de a ajunge la maturitatea optimă, pentru a suporta mai bine transportul și depozitarea.

Deși continuă să capete culoarea roșie caracteristică după recoltare, fructele culese prea devreme nu dezvoltă aceeași concentrație de zaharuri și compuși aromatici ca cele lăsate să se coacă complet pe plantă. Astfel, aspectul poate fi atrăgător, însă gustul rămâne adesea dezamăgitor.

Vă recomandăm să citiți și: Nu mai arunca codițele de căpșuni / Pot fi transformate într-un sirop aromat care rezistă luni întregi

Cum alegi căpșuni mai gustoase

Cei care caută aroma autentică a căpșunilor au cele mai mari șanse să o găsească la ferme locale, în piețe sau în propriile grădini. Fructele consumate la scurt timp după recoltare sunt, de regulă, cele mai parfumate.

Contrar unei idei răspândite, dimensiunea nu este un indicator sigur al gustului. Căpșunile mari nu sunt neapărat mai puțin dulci, iar cele mici nu sunt automat mai aromate.

La cumpărare, este recomandat să fie alese fructe cu o culoare roșie uniformă, de la codiță până la vârf, fără zone decolorate, pete pronunțate sau aspect zbârcit. Prezența frunzelor verzi și proaspete este, de asemenea, un semn de prospețime.

Surpriza din congelator

Specialiștii atrag atenția că, în anumite situații, căpșunile congelate pot avea un gust mai bun decât cele proaspete din supermarket. Acestea sunt recoltate la maturitate maximă și congelate rapid imediat după cules, proces care păstrează o mare parte din aromă și dulceață.

După cumpărare, căpșunile proaspete se păstrează mai bine într-un recipient aerisit, în compartimentul pentru fructe și legume al frigiderului. O spălare atentă și uscarea completă înainte de depozitare pot contribui la prelungirea perioadei de consum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă