VIDEO | Micul dejun devine experiență personală, nu doar rutină, arată studii recente / „Interesul pentru produse cu proteină, fibre, cereale integrale sau fără zaharuri adăugate este în creștere”

Foto: Nestle

Micul dejun al românilor își schimbă rolul. Dintr-o masă grăbită, legată mai ales de nevoie, devine un moment în care contează tot mai mult echilibrul dintre plăcere și alegeri conștiente. Datele recente din piață indică o orientare clară către experiențe personalizate, în care gustul rămâne esențial, dar este completat de interesul pentru beneficii nutriționale adaptate stilului de viață actual.

Tendința este în linie cu evoluțiile europene, unde consumatorii acordă mai multă atenție calității meselor zilnice și compoziției acestora. În România, această schimbare se vede în special în segmentul cerealelor pentru mic dejun, arată un comunicat de presă transmis de Nestle România.

Gustul rămâne principalul criteriu de alegere, în special în familiile cu copii. Prețul, valoarea nutrițională și comoditatea influențează decizia, dar nu o determină în lipsa unei experiențe plăcute. În același timp, crește interesul pentru produse care aduc beneficii clare, precum conținutul de proteine, fibre, cereale integrale sau absența zaharurilor adăugate.

„În același timp, se conturează o schimbare clară: românii nu mai aleg între gust și beneficii, ci le caută împreună. Interesul pentru produse cu proteină, fibre, cereale integrale sau fără zaharuri adăugate este în creștere, semn că micul dejun devine un spațiu în care plăcerea și nutriția coexistă”, explică Cătălina Țurcanu, Brand Manager Cereale Nestle România.

- articolul continuă mai jos -

Produsele cu beneficii funcționale, în special cele bogate în proteine, câștigă teren. Pentru consumatorii activi și pentru tinerii profesioniști, micul dejun este așteptat să ofere energie și sațietate pe termen mai lung. În paralel, apare și o nevoie de soluții rapide, ușor de integrat într-un program aglomerat.

Un studiu realizat în 2025 pe un eșantion de 1.200 de tineri cu vârste între 18 și 30 de ani arată că doar 37,2% dintre aceștia iau zilnic micul dejun. Contextul explică orientarea către produse care combină rapiditatea cu aportul nutrițional.

În același timp, piața cafelei trece printr-o schimbare vizibilă. Consumul nu mai este definit doar de nevoia de energie, ci tot mai mult de plăcere și de componenta socială. Aproximativ 45% dintre consumatori indică gustul drept principal motiv pentru care beau cafea.

Cafeaua devine un spațiu de experiment. Se consumă acasă în variante diverse, de la rețete simple la combinații cu gheață sau arome. Schimbarea este vizibilă mai ales în rândul Generației Z, unde unul din trei consumatori preferă cafeaua rece.

„Trăim într-o cultură din ce în ce mai expresivă, mai fluidă și mai personală. Iar felul în care bem cafeaua spune astăzi o poveste despre cine suntem – nu doar despre ce alegem. Cafeaua nu mai este doar un reflex al dimineții, ci o experiență care însoțește diferite momente ale zilei”, spune Mădălina Săvulescu, Communication Manager Nespresso România.

Pe fondul acestor schimbări, companiile își adaptează portofoliile către produse care combină gustul cu funcționalitatea, dar și către soluții care permit personalizarea consumului. De la cereale cu aport crescut de proteine la sortimente de cafea create pentru rețete sau consum cu gheață, direcția pieței este clară: micul dejun devine un moment flexibil, construit în jurul preferințelor individuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți