O singură țară din lume își poate asigura complet hrana fără importuri: unde se situează România în topul autosuficienței alimentare

O țară din lume reușește să producă intern toate grupele alimentare esențiale pentru o dietă echilibrată, arată un studiu publicat în Nature Food. În timp ce mari economii precum Statele Unite și China depind încă de importuri, România se află printre țările care își acoperă doar parțial necesarul alimentar.

Guyana este singura țară din lume  care poate produce, pe plan intern, toate cele șapte grupe alimentare esențiale.

Majoritatea țărilor, inclusiv United States și China, nu reușesc să acopere cel puțin una dintre aceste categorii și depind de importuri. Nivelul de dezvoltare economică nu garantează însă independența alimentară: chiar și statele bogate rămân dependente de comerțul internațional. În acest context, securitatea alimentară nu înseamnă doar suficiente calorii, ci acces la toate grupele de nutrienți necesare unei diete echilibrate.

Harta publicată de visualcapitalist arată câte dintre cele șapte grupe alimentare esențiale poate produce fiecare țară pe plan intern, pe baza datelor dintr-un studiu publicat în revista de specialitate Nature Food. Rezultatul evidențiază un dezechilibru major: o singură țară își poate acoperi complet nevoile alimentare fără importuri.

Analiza include categorii-cheie precum cereale și amidonoase, fructe, legume, lactate, carne, pește și leguminoase, oferind o imagine mai clară asupra independenței alimentare. Chiar și mari producători agricoli, precum United States și China, depind de importuri pentru cel puțin una dintre aceste grupe.

O singură țară acoperă toate grupele alimentare

Guyana este singura țară care poate produce suficiente alimente din toate cele șapte grupe pentru a-și acoperi cererea internă. Nu doar că acoperă fiecare categorie, dar depășește necesarul în cazul cerealelor și fructelor, devenind un caz unic la nivel global.

China și Vietnam se apropie de acest nivel, reușind să acopere șase din cele șapte grupe. Totuși, ambele au un deficit în producția de lactate, ceea ce reflectă limitări structurale ale sectorului. Chiar și aceste performanțe ridicate implică, în continuare, dependența de importuri pentru cel puțin o categorie esențială.

Țările care se apropie de autosuficiența alimentară

Datele arată câte dintre cele 7 grupe alimentare esențiale poate acoperi fiecare țară din producția proprie:

Guyana – 7/7
China – 6/7
Vietnam – 6/7
Paraguay – 5/7
New Zealand – 5/7
Uruguay – 5/7
Vanuatu – 5/7
Argentina – 5/7
Brazil – 5/7
Lithuania – 5/7
Estonia – 5/7
Australia – 5/7
Latvia – 5/7
Spain – 5/7
Serbia – 5/7

Unde se situează România

Datele arată că mai multe state reușesc să acopere cinci din cele șapte grupe alimentare esențiale din producția internă:

Kazakhstan – 5/7
Croatia – 5/7
Ukraine – 5/7
Peru – 5/7
Türkiye – 5/7
Romania – 5/7
Uzbekistan – 5/7
Russia – 5/7
Laos – 5/7
Kyrgyzstan – 5/7
Oman – 5/7
Philippines – 5/7

În schimb, țări dezvoltate precum Canada, Danemarca și Statele Unite ale Americii acoperă doar patru din cele șapte grupe alimentare.

La polul opus rămâne Macao, care nu își poate asigura intern niciuna dintre aceste categorii (0/7).

Bogăția nu garantează independența alimentară

Țările cu venituri ridicate nu sunt neapărat cele mai autosuficiente. De exemplu, Canada și Statele Unite ale Americii acoperă doar patru din cele șapte grupe alimentare.

Chiar dacă produc cantități mari de carne, lactate și cereale, aceste state depind în mare măsură de importuri pentru fructe și legume.

De ce contează geografia și clima

Acest dezechilibru ține în mare parte de condițiile naturale. Țările din zonele nordice au sezoane de cultivare mai scurte, ceea ce limitează producția locală de produse proaspete.

În consecință, chiar și sistemele agricole foarte dezvoltate nu pot asigura, pe cont propriu, o dietă complet echilibrată.

Limitările structurale creează dezechilibre regionale

Orientul Mijlociu și Africa de Nord se numără constant printre regiunile cel mai puțin autosuficiente alimentar. Principalul motiv este lipsa resurselor de apă: deși găzduiesc aproximativ 6% din populația globală, aceste regiuni dispun de mai puțin de 2% din rezervele de apă regenerabilă, ceea ce limitează semnificativ dezvoltarea agriculturii.

Peștele, un punct slab la nivel global

Producția de pește reprezintă o altă limitare importantă. Potrivit Food and Agriculture Organization (FAO), Asia generează aproximativ 91% din producția globală de acvacultură.

Această concentrare face ca multe țări să depindă de importuri de pește și fructe de mare, chiar dacă reușesc să producă intern carne sau culturi agricole.