Vineri dimineață, la stația meteo Iezer din Munții Rodnei, temperaturile au coborât până la minus 13 grade Celsius, în timp ce stratul de zăpadă a ajuns la 40 de centimetri, potrivit Agerpres.
„Cel mai rece a fost noaptea trecută şi în această dimineaţă la staţia meteo Iezer -13 grade Celsius, Târgu Lăpuş -6 grade Celsius, Sighetu Marmaţiei -5 grade Celsius Baia Mare, Ocna Şugatag -4 grade Celsius, Seini -3 grade Celsius, Baia Sprie, Pasul Gutâi, Cavnic, Băiuţ -2 grade Celsius, Pasul Prislop -1 grad Celsius, Borşa, Moisei, Vişeu de Sus 0 grade Celsius. (…) Stratul de zăpadă este prezent doar în zona de munte şi măsura până la 40 cm la staţia meteo Iezer” , a informat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă.
Acesta a precizat că, vineri dimineață, s-au semnalat pe alocuri brumă și îngheț la sol. Vântul a suflat slab până la moderat, cu intensificări temporare, atingând rafale de până la 46 km/h la Ocna Șugatag și până la 72 km/h în zona montană înaltă, unde ninsoarea a fost viscolită și zăpada spulberată.
Angajații secției de drumuri naționale au intervenit cu un utilaj și au împrăștiat aproximativ patru tone de material antiderapant pentru a preveni formarea poleiului.
„Pe drumurile din zona montană a judeţului Maramureş, stratul de zăpadă a măsurat în afara părţii carosabile în zona înaltă de munte până la 7 cm”, a precizat Dan Bucă.
Temperaturile scăzute au dus la apariția înghețului la nivelul solului, afectând o parte importantă a culturilor pomicole.
„Atât în zonele de şes, dar şi la deal, azi dimineaţă, temperaturile au oscilat între minus cinci şi minus 0 grade Celsius, iar frigul a afectat cultura părului, vişinului, cireşului, şi caisului, puternic înflorite de câteva zile. Încă nu putem evalua pagubele produse de frig, dar cu siguranţă şi anul acesta o mare parte din recoltă a fost compromisă”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, consultantul Agrocentrum Maramureş, Andreea Mic.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți