Când se vopsesc ouăle de Paște: în Joia sau Vinerea Mare? Tradițiile diferă în România, iar explicațiile vin din obiceiuri vechi / Gabriela Filip, muzeograf: „E singura zi în care ai timp să faci această operațiune migăloasă, a încondeierii ouălor”

Vopsitul ouălor de Paște este una dintre cele mai răspândite tradiții din România, însă ziua în care se face acest ritual diferă de la o regiune la alta. În timp ce în multe zone gospodinele aleg Joia Mare, în unele sate din Maramureș obiceiul se păstrează în Vinerea Mare, o zi cu semnificații religioase aparte.

Muzeograful Gabriela Filip explică faptul că această diferență ține de rânduieli vechi, respectate cu strictețe în comunitățile tradiționale. „Știu că există și zone unde ouăle se vopsesc joia, dar noi le vopsim vinerea, tocmai pentru că e o zi în care nu se lucrează nimic altceva. E singura zi în care ai timp să faci această operațiune migăloasă, a încondeierii ouălor”, spune aceasta.

În multe părți ale țării, alegerea zilei de joi are o justificare practică. Joia Mare este considerată momentul potrivit pentru finalizarea curățeniei și pentru ultimele pregătiri înainte de sărbătoare. Astfel, gospodinele reușesc să evite aglomerația din zilele următoare și să păstreze Vinerea Mare ca zi de post și reculegere. În Maramureș, însă, tradiția a urmat un alt curs. Potrivit muzeografului, Vinerea Mare era o zi în care activitățile gospodărești erau complet interzise. „Vinerea era zi de doliu, de post în același timp și nu puteai să lucrezi nimic altceva în casă și în gospodărie, nu era voie să faci nici curățenie, nici mâncare”, explică Gabriela Filip. În acest context, vopsitul ouălor a rămas singura activitate permisă.

Argumente pentru Joia Mare

Totuși, nu toate interpretările sunt în favoarea vopsirii ouălor în Vinerea Mare. Gabriela Filip arată că există și opinii contrare, inclusiv din partea unor reprezentanți ai Bisericii. „Am văzut chiar o postare la un preot care spune că în Vinerea Mare, încondeiatul sau vopsirea ouălor poate fi privită ca un moment de bucurie și în ziua de doliu nu ar trebui să fim bucuroși”, spune aceasta.

Pe de altă parte, tradiția locală se sprijină pe logica organizării gospodăriei de altădată. Toate treburile erau finalizate până în Joia Mare, iar restricțiile din Vinerea Mare erau respectate cu strictețe. „Nu aveai voie să faci nimic în gospodărie, nici să gătești, nici să consumi nimic cu oțet sau fasole”, precizează muzeograful, amintind că aceste interdicții aveau și o semnificație simbolică.

Sâmbăta rămânea dedicată pregătirii bucatelor pentru masa de Paște, ceea ce lăsa puțin timp pentru alte activități. „Ne mai rămâne doar sâmbătă, când se pregătesc bucatele și se aglomerează munca, nu mai ai timp să vopsești sau să încondeiezi ouă”, explică Gabriela Filip.

Diferența dintre Joia Mare și Vinerea Mare reflectă diversitatea tradițiilor românești. Fie că este ales criteriul practic sau cel simbolic, obiceiul vopsirii ouălor rămâne un element central al sărbătorii pascale. De asemenea, e un reper important al identității culturale.

Semnificația și legenda ouălor roșii

Semnificația ouălor roșii este strâns legată de simbolistica religioasă a Paștelui. „Noi spunem «ouă roșii», în ideea amintirii răstignirii și a Învierii Domnului”, afirmă muzeograful. Ea amintește și legenda care explică această tradiție: „Legenda spune că o femeie credincioasă a pus coșul cu ouă sub crucea pe care era răstignit Iisus, ea s-a rugat să primească un semn și atunci a picurat sânge din rănile Sale pe ouăle din coș și s-au făcut roșii.”

Însă există mai multe legende pe această temă. Cea mai cunoscută poveste spune că, în momentul răstignirii lui Iisus Hristos, o femeie credincioasă (în unele variante chiar Maica Domnului) a venit la cruce cu un coș de ouă. Ea s-a rugat pentru suferința Lui, iar sângele care curgea din rănile lui Iisus a picurat peste ouă, colorându-le în roșu. De aici vine simbolul ouălor roșii ca reprezentare a sângelui vărsat și a sacrificiului.

O altă variantă, foarte răspândită în tradiția creștină, o implică pe Maria Magdalena. După Înviere, aceasta ar fi mers la împăratul roman Tiberius și i-a spus că Hristos a înviat.

Împăratul i-ar fi răspuns că acest lucru este la fel de imposibil precum ar fi ca oul din mâna ei să devină roșu. În acel moment, oul s-a înroșit în mod miraculos, confirmând adevărul Învierii.

În tradiția populară românească, explicația este mai simplă, dar păstrează aceeași simbolistică. Se spune că ouăle se vopsesc în roșu pentru a aminti de Patimile lui Hristos. Roșul este văzut ca simbol al sângelui, dar și al vieții și renașterii. De aceea, oul în sine este considerat simbol al începutului, iar culoarea roșie îi adaugă semnificația sacrificiului și a Învierii.