Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, continuă eliberarea adeverințelor pentru fermierii care au depus Cererea de plată în cadrul Campaniei 2026. Potrivit instituției, până în prezent au fost emise 735 de adeverințe pentru intervențiile BISS și CRISS și alte 542 pentru intervențiile de mediu și climă, transmite Agerpres.
Adeverințele sunt eliberate pentru mai multe scheme gestionate de APIA, inclusiv pentru sprijinul pentru venit, agro-mediu și climă, agricultura ecologică și zonele afectate de constrângeri naturale.
La solicitarea fermierului, documentul confirmă suprafața determinată la plată pentru intervențiile incluse în convențiile încheiate cu instituțiile bancare și nebancare, precum și îndeplinirea condițiilor generale de eligibilitate prevăzute de legislația în vigoare.
Potrivit APIA, adeverințele certifică și faptul că beneficiarii nu sunt excluși de la plată, ceea ce le permite să acceseze credite necesare finanțării activităților curente din agricultură.
Valoarea creditelor poate ajunge până la 90% din suma calculată conform adeverinței APIA. Acestea pot fi garantate prin Fondul de Garantare a Creditului Rural și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii.
Pentru reducerea timpului de așteptare și simplificarea procesului administrativ, fermierii pot solicita adeverințele inclusiv prin mijloace electronice, direct către Centrele APIA.
Convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare, precum și cele cu FGCR și FNGCIMM sunt disponibile pe site-ul oficial al APIA, la secțiunea „Convenții, Acorduri, Protocoale”.
„Reamintim fermierilor să analizeze cu atenţie ofertele de finanţare disponibile, inclusiv costurile şi comisioanele aferente, pentru a alege varianta cea mai potrivită nevoilor proprii. APIA rămâne alături de fermieri şi continuă să sprijine accesul acestora la finanţare, pentru o agricultură stabilă şi durabilă”, a declarat directorul general al APIA, Adrian Pintea.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți