Peste 50 de kilograme de carne tocată de pui posibil contaminată cu Salmonella şi aproximativ 14 kilograme de cod file congelat, retrase de la vânzare de către inspectorii sanitar-veterinari din Buzău

Peste 50 de kilograme de carne tocată de pui posibil contaminată cu Salmonella şi aproximativ 14 kilograme de cod file congelat, retrase de la vânzare de către inspectorii sanitar-veterinari din Buzău
Foto: Pexels

Peste 50 de kilograme de carne tocată de pui posibil contaminată cu Salmonella şi aproximativ 14 kilograme de cod file congelat au fost retrase de la vânzare, în urma unor controale organizate de către inspectorii sanitar-veterinari din Buzău, transmite Agerpres.

În luna februarie, inspectorii sanitar-veterinari au efectuat verificări la peste 360 de operatori economici din judeţ, pe întreg lanţul de la producţie la comercializare.

Potrivit Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău, controalele au vizat aspecte referitoare la condiţiile de igienă, cerinţele de trasabilitate, etichetarea produselor alimentare sau stabilirea profilului de risc al operatorilor economici din domeniul alimentar.

„În urma controalelor efectuate au fost constatate următoarele neconformităţi: deficienţe privind întreţinerea spaţiilor, deficienţe de depozitare, etichetare neconformă, lipsa verificării stării de sănătate, lipsa monitorizării temperaturii din spaţiile frigorifice, deficienţe de depozitare şi manipulare a produselor alimentare. Urmare a acestor neconformităţi au fost aplicate nouă amenzi contravenţionale în valoare totală de 54.800 lei şi 31 avertismente”, informează DSVSA Buzău.

- articolul continuă mai jos -

Totodată, autoritatea sanitar-veterinară a prelevat aproximativ 190 de probe de produse alimentare de origine animală, pentru determinarea conformităţii acestora cu prevederile legale în vigoare.

„În perioada menţionată, DSVSA Buzău a intervenit pentru soluţionarea a cinci alerte alimentare primite prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje şi au fost retrase de la comercializare 53 de kilograme de carne tocată de pui posibil contaminată cu Salmonella spp. În aceeaşi perioadă, DSVSA Buzău a intervenit pentru soluţionarea a patru notificări de neconformităţi primite prin Sistemul de Asistenţă şi Cooperare Administrativă şi au fost retrase de la comercializare 24 de bucăţi de 600 de grame file cod congelat ce a avut ca neconformitate raportul apă/proteină”, informează sursa citată.

DSVSA anunţă că în următoarea perioadă va intensifica controalele în domeniul alimentar, ţinând cont de apropierea Sărbătorilor Pascale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă