Mai mulţi producători locali din judeţul Iaşi participă, în perioada 12 – 15 februarie, la cea de-a 53-a ediţie a Târgului de Turism al României, unde aduc în prim plan un concept dedicat spiritului local ce oferă posibilitatea vizitatorilor să descopere experienţe care îmbină istoria, tradiţia vie şi gustul autentic moldovenesc, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
„La acest târg am încercat să aducem câte puţin din fiecare: istorie vie, artă şi tradiţii, muzică, meşteşug, gastronomie şi ospitalitate. Ne dorim ca fiecare vizitator să simtă, chiar şi pentru câteva minute, spiritul Iaşiului, un oraş al marilor idei, al marilor oameni şi al marilor momente din istoria României. Îi invităm pe toţi românii să vină la Iaşi, să descopere frumuseţea oraşului şi a judeţului nostru”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, citat într-un comunicat de presă transmis joi.
Potrivit sursei citate, identitatea culturală este pusă în valoare prin demonstraţiile interactive de olărit oferite de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, completate de acordurile cobzei şi de prezenţa experţilor de la Muzeul Municipal “Regina Maria”, care aduc în prim-plan patrimoniul istoric remarcabil al oraşului.
“Mă bucur că am reuşit să reunim în jurul acestui stand, în jurul acestui concept instituţii culturale, companii, organizaţii şi producători locali care construiesc Iaşul zi de zi. Faptul că suntem la cel mai important târg de turism al României demonstrează că ştim să lucrăm în parteneriat şi că înţelegem cât de important este să promovăm unitar tot ceea ce avem mai valoros. Iaşul este capitala culturală a României prin vocaţie, istorie şi energie creativă. Este locul în care tradiţia şi modernitatea convieţuiesc firesc, unde patrimoniul istoric impresionant se întâlneşte cu efervescenţa academică şi cu spiritul antreprenorial”, a mai afirmat preşedintele CJ Iaşi.

Foto: Facebook Costel Alexe





