Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că, în perioada următoare, va promova în Guvern şi Parlament un proiect privind gestionarea inflaţiei printr-un mecanism de plafonare a adaosului comercial pentru produsele agroalimentare de pe teritoriul României, atunci când inflaţia depăşeşte 5%-6%, transmite Agerpres. Declarația vine în contextul în care șeful Cancelariei Premierului, Mihai Jurcă, anunțase că nu va fi prelungită plafonarea adaosului comercial la alimente.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Barbu a fost întrebat dacă guvernul va veni cu o prelungire a măsurii plafonării adaosului la alimente, având în vedere că măsura aflată în vigoare urmează să expire.
“Sigur, expiră la 31 martie. Noi trebuie să discutăm în momentul de faţă despre inflaţie. Inflaţia este una mare în România şi pe produsele agroalimentare şi, sigur, trebuie să ne punem la masă, Guvernul României, colegii mei din Parlament, pentru a încerca să creăm un mecanism pentru a gestiona partea de inflaţie. Lucrul acesta îl voi face, voi aduce toate datele, bineînţeles, economice şi toate datele stabilite de Institutul Naţional de Statistică.
Şi cred că în momentul de faţă nu trebuie să intervenim în piaţă, dar printr-un mecanism corect prin care să gestionăm foarte bine inflaţia ar trebui ca tot ceea ce înseamnă produse agroalimentare pe teritoriul României, atunci când inflaţia sare de 5%-6%, să intre un mecanism de plafonare a adaosului comercial”, a declarat Florin Barbu, miercuri, după participarea la lucrările Adunării Generale a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.
El a explicat că foarte mulţi fac confuzia între “plafonarea adaosului comercial şi plafonarea alimentelor”.
“Să fie foarte clar, Ministerul Agriculturii a promovat plafonarea adaosului comercial şi nu a avut niciun impact, aşa cum s-a întâmplat în Energie, când s-a plafonat preţul la energie sau la gaz, şi statul român a plătit aproape 32 de miliarde către companii care au livrat acest gaz şi această energie”, a declarat Barbu.
El a precizat că mecanismul pe care îl are în vedere ar urma să fie promovat în Guvern şi Parlament sub forma unui proiect de lege.
„Cancelaria Prim-ministrului nu are treabă cu agricultura şi cu industria alimentară şi cu partea de comerţ”
“Va fi finalizată săptămâna viitoare şi va fi transmisă şi către Guvernul României, dar nu la Cancelaria Prim-ministrului. Cancelaria Prim-ministrului nu are treabă cu agricultura şi cu industria alimentară şi cu partea de comerţ, ca să fie foarte clar. În România, politicile agricole, partea de comerţ cu alimente, se face de către Ministerul Agriculturii cu aprobarea prim-ministrului.
Cancelaria nu are treabă, am văzut anumite declaraţii din partea domnului… cum îl cheamă, Jurcă. Cred că ar trebui să-şi vadă de activitatea pe care o are la Guvernul României, iar politicile agricole şi tot ceea ce înseamnă industrie alimentară în România să fie lăsate să fie făcute de către Ministerul Agriculturii, bineînţeles cu aprobarea Parlamentului, dar şi a prim-ministrului”, a declarat Barbu.
Ce spusese apropiatul premierului Bolojan
Prezent la un eveniment din lumea agricolă, șeful Cancelariei Primului-Ministru, Mihai Jurcă, a anunțat și o veste bună pentru retaileri. La sfârșitul lunii martie se încheie perioada de plafonare a prețurilor la anumite produse de bază. „Nu vom cere comercianților o nouă perioadă de prelungire a acestor plafonări”, a precizat șeful Cancelariei Premierului. Acesta este un prim punct de divergență.
Totodată, Jurcă a negat categoric zvonul conform căruia guvernul ar putea renunța la impozitarea serelor și solariilor, cel puțin în cazul cooperativelor agricole.
„Nu vom reveni asupra impozitului pe construcțiile speciale pentru cooperative. Atunci când am luat această măsură am urmărit, printre altele, eliminarea unor forme de evitare a impozitelor. Spre exemplu, acele așa-zise cooperative, din care fac parte mama, soacra și cu frații”, a explicat el.
Cu aceeași ocazie, a mai transmis un avertisment: „pentru a evita evaziunea fiscală, intenționăm ca sumele care se plăteau pentru susținerea unor fermieri înscriși în programe precum Tomata sau Usturoiul, să se plătească prin APIA, ca subvenții. De ele vor beneficia doar acele exploatații care sunt fiscalizate!”, a arătat demnitarul.
Barbu mai spune că Ministerul Agriculturii a fost deja reorganizat și nu are de unde să taie 10% din salarii
Ministerul Agriculturii şi-a făcut reorganizarea, nu mai poate suporta încă o tăiere de 10% pe fondul de salarii, a declarat, miercuri, ministrul Florin Barbu, transmite Agerpres.
“În momentul de faţă, vă spun foarte clar, a ajuns ordonanţa la Ministerul Agriculturii. Ministerul Agriculturii şi-a făcut reorganizarea. Mai mult de atât, Ministerul Agriculturii a fost singurul minister care nu a cerut bani la rectificarea bugetară pe fondul de salarii şi a avut o economie de aproape 14% la fondul de salarii. Ministerul Agriculturii nu mai poate suporta încă o tăiere de 10% pe fondul de salarii”, a mai afirmat oficialul.
Potrivit acestuia, Ministerul Agriculturii a trimis către Ministerul Dezvoltării proiectul de ordonanţă cu cererea să fie exceptat. “Această ordonanţă a fost retrimisă Ministerului Dezvoltării nesemnată, cu includerea Ministerului Agriculturii ca excepţie. (…) Acum două zile “, a explicat Florin Barbu.
El a menţionat că la Ministerul Agriculturii s-au desfiinţat 77 de ordonatori de credite, principali, secundari şi terţiari. “Am eliminat aproape 480 de posturi care erau vacante. Întrerupem, de săptămâna aceasta, aproape 380 de posturi, vorbim de persoane detaşate şi persoane care au îndeplinit stagiul de cotizare şi vârsta de pensionare. Am redus aproape 480 de funcţii de conducere.
Noi ne-am făcut reorganizarea la Ministerul Agriculturii. Dacă venim iarăşi cu altă tăiere peste ce am făcut, eu vă spun că Ministerul Agriculturii nu poate funcţiona, iar Ministerul Agriculturii este un factor decizional, aşa cum s-a întâmplat şi în anul 2025, prin atragerea fondurilor europene, când am adus 5 miliarde de euro în România”, a mai susţinut el.

Sursa foto: Agro-tv





