Moțiune simplă depusă de 47 de senatori al Opoziției în legătură cu modul în care Guvernul României s-a poziționat în raport cu Acordul UE-Mercosur

franta-se-opune-aplicarii-provizorii-a-acordului-mercosur Foto: Flickr

Rolul Parlamentului a fost uzurpat într-un acord strategic, se arată în moţiunea simplă depusă miercuri la Senat, prin care este criticat modul în care Guvernul a reprezentat interesele României în procesul decizional european privind Acordul UE – Mercosur, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a depus miercuri, în plen, moţiunea semnată de 47 de senatori ai Opoziţiei (28 AUR, 13 PACE – Întâi România şi şase neafiliaţi), intitulată “Acordul UE-Mercosur: cum se angajează România într-un acord strategic major prin mandat clandestin, fără analiză şi împotriva propriilor interese”.

“De la instalarea Guvernului Bolojan asistăm la un întreg lanţ de rupturi ontologice între modul în care Executivul înţelege sau alege să-şi exercite puterea stabilită de Constituţie şi fundamentele contractului social, care leagă guvernanţii de naţiune. Prin urmare, având ca studiu de caz acordul comercial UE-Mercosur, obiectul prezentei moţiuni este dat de uzurparea rolului Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român, consacrat de articolul 61 din Constituţie, şi transformarea României într-un laborator de experimente globaliste, totul în lipsa unui mandat transparent sau analize riguroase. Însă, ce este încă şi mai grav, rezidă în faptul că poziţionarea Guvernului relevă şi mari deficienţe în ceea ce priveşte conştientizarea consecinţelor asumate prin acordul UE-Mercosur”, susţin senatorii opoziţiei în moţiunea depusă.

Cei 47 de semnatari critică “excluderea consultării Parlamentului în procesul care a dus la angajarea într-un acord strategic de dimensiunea Mercosur-ului”.

“Conform Legii nr. 373/2013 privind cooperarea între Parlament şi Guvern în afaceri europene, Guvernul are obligaţia de a informa Parlamentul şi de a transmite mandatul de negociere către comisiile de specialitate, în baza cărora Legislativul trebuia să emită o opinie. (…) Conform articolului 91 din Constituţie (având în vedere că acordul UE-Mercosur are un caracter mixt – şi economic, dar şi politic, care nu este de competenţa exclusivă a Bruxelles-ului), acest acord va trebui ratificat de Parlament, lucru care nu este deloc evident că se doreşte. Susţinerea acordului UE-Mercosur a driblat dezbaterea parlamentară. Nu am fost chemaţi să discutăm nici oportunitatea, nici condiţiile sau limitele unei asemenea susţineri, ceea ce a permis Guvernului să construiască un mandat informal, transmis prin Ministerul Afacerilor Externe către reprezentantul României în COREPER II. O decizie cu impact major asupra agriculturii şi industriei a fost mutată din spaţiul deliberării politice în cel al procedurii administrative”, se mai arată în moţiune.

Senatorii opoziţiei explică efectele “expunerii României la o competiţie directă cu state precum Brazilia, Uruguay sau Argentina, unde energia industrială este subvenţionată masiv, iar certificatele de carbon reprezintă o necunoscută, care va conduce la închiderea relativ rapidă a producţiei din România”.

“Ţara noastră încă are capacitatea de a produce bunuri complexe, însă, pe fondul costurilor energetice disproporţionate, vom pierde această oportunitate şi vom ajunge o naţiune lipsită de suveranitate economică. În ceea ce priveşte producătorii, relocarea către pieţele din Asia de Sud-Est sau Africa de Nord va fi pasul cel mai la îndemână şi de înţeles. De aceea, domnule prim-ministru, când costul energiei este de 3 sau chiar 4 ori mai mare decât în ţările cu care vreţi să “ne puneţi împreună”, logica vă contrazice: rezultatul nu are cum să fie dezvoltarea, ci autodistrugerea pe fondul unei concurenţe neloiale. Când marii producători europeni vor alege furnizori de materiale prime din America Latină, fabricile din România vor deveni monumente ale dezindustrializării”, se detaliază în textul moţiunii.

Iniţiatorii moţiunii susţin că “Acordul UE-Mercosur rămâne un acord structural asimetric, care favorizează economiile puternic industrializate şi loveşte direct statele cu sectoare vulnerabile”.

“România se află exact în această categorie. Cine câştigă din acest acord? Industria altora. Cine pierde? Fermierul român, producătorul mic şi agricultura românească. Având în vedere toate cele expuse anterior, solicităm Guvernului şi tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice deţinătoare să facă publice, de îndată, toate actele şi documentele care au format poziţia României de susţinere a acordurilor Mercosur, inclusiv cele prin care s-au mandatat reprezentanţii naţionali în organismele Uniunii Europene, precum şi cele prin care au fost validate deciziile privitoare la aceste acorduri”, se transmite în moţiune.

***

Moţiunea referitoare la Mercosur, depusă miercuri în plenul Senatului, a fost anunţată împreună cu alte două moţiuni simple încă din vacanţa parlamentară, dar textul a fost modificat faţă de forma publicată în ianuarie.

Celelalte două moţiuni, intitulate “Ministrul progresist Radu Miruţă compromite credibilitatea politicii de apărare a României prin declaraţii iresponsabile şi lipsă de analiză strategică” şi “Educaţia între avarie şi abandon. Cum sunt transformaţi studenţii în colateral bugetar”, au fost depuse în plen tot miercuri, în forma iniţială, de liderul grupului PACE – Întâi România, Dorin Petrea, respectiv senatorul Ninel Peia, chestor al Senatului.

Toate trei moţiuni vor fi dezbătute şi votate în plenul Senatului luni, începând cu ora 16.00, fiecărei moţiuni fiindu-i alocate câte 45 de minute.

Moţiunea intitulată “Ministrul progresist Radu Miruţă compromite credibilitatea politicii de apărare a României prin declaraţii iresponsabile şi lipsă de analiză strategică” vizează gestionarea politicii de securitate şi apărare naţională în contextul declaraţiilor privind “potenţiala desfăşurare de trupe româneşti în Groenlanda”.

Cei 41 de semnatari, senatori AUR şi PACE – Întâi România, îşi exprimă “dezaprobarea fermă faţă de modul în care Ministerul Apărării, sub conducerea USR, gestionează un domeniu esenţial pentru suveranitatea, siguranţa şi credibilitatea statului român” şi spun în textul moţiunii că “Armata României nu este un instrument de comunicare politică şi nu poate fi utilizată pentru a valida agende ideologice sau pentru a produce capital electoral”.

“Forţele armate reprezintă una dintre puţinele instituţii care se bucură de încrederea cetăţenilor, iar această încredere trebuie protejată prin decizii responsabile şi printr-o comunicare publică sobră şi riguroasă. (…) România are nevoie de strategie, responsabilitate şi competenţă în domeniul apărării, nu de improvizaţie politică”, se încheie documentul depus miercuri în plen.

În moţiunea intitulată “Educaţia între avarie şi abandon. Cum sunt transformaţi studenţii în colateral bugetar” este criticat ministrul interimar al Educaţiei, premierul Ilie Bolojan, pentru că a redus, într-un context inflaţionist, “sprijinul social” pentru studenţi, iar accesul la educaţie devine “tot mai dependent” de venitul familiei.

“Grupurile de senatori AUR şi PACE Întâi – România solicită recunoaşterea oficială a costurilor reale ale vieţii de student, reanalizarea urgentă a sistemului de burse şi facilităţi, introducerea unui mecanism de protecţie socială pentru studenţii vulnerabili, încetarea politicilor de austeritate aplicate educaţiei fără măsuri compensatorii, numirea unui ministru al Educaţiei cu mandat deplin şi viziune pe termen lung. PACE Întâi – România îşi exprimă dezacordul ferm faţă de modul în care este gestionată Educaţia sub conducerea ministrului interimar Ilie Bolojan şi avertizează că o generaţie pierdută nu se recuperează prin comunicate de presă”, se mai transmite prin moţiunea semnată de 41 de senatori, aceiaşi ca în cazul documentului formulat împotrivă ministrului Apărării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *