Cât de multe putem ști despre ce-i plăcea lui Eminescu să mănânce? Mânca neglijent și la întâmplare, iar din însemnările lui Titu Maiorescu aflăm că lua masa în restaurante modeste

masa-restaurant-casa-pogor-iasi ID 1667821 © Pavalache Stelian | Dreamstime.com

Dacă am vrea să reconstruim o imagine a omului Eminescu, în afară de cea a poetului, mai bine cunoscută, ca un omagiu la aniversare, care sunt informațiile certe la care putem face apel? Putem ști, de exemplu, cum trăia în general și cum se îmbrăca, mai știm și că era mare băutor de cafea, dar putem ști mai puțin care îi erau preferințele în materie de mâncare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Nici câțiva istorici pe care i-am chestionat nu au reușit să răspundă la întrebare, unul dintre ei comentând că ar fi o temă de cercetare apelând la Biblioteca Academiei și, poate, arhiva Casei Pogor de la Iași. Așa că pe moment nu putem decât să reconstruim din bucăți un mic mozaic eclectic, ca un puzzle incomplet peste timp.

Din cartea lui Ioan Slavici Amintiri – știm că au locuit împreună o vreme – aflăm că Eminescu avea un stil de viață auster și era tipul de persoană care nu își făcea mari griji legat de ce mănâncă, mânca neglijent și la întâmplare. Iar din însemnările lui Titu Maiorescu aflăm că lua masa în restaurante modeste. În schimb, nu aflăm mai nimic pe această temă de la George Călinescu, care a semnat una dintre cele mai complete lucrări în jurul vieții poetului național.

Copilul Eminescu

Probabil că acest stil al său de viață, cum i-am zice azi, are, firesc, legătură cu copilăria. Sau, mai bine zis, începeau încă de pe atunci să se întrevadă trăsăturile de caracter atât de clar definite mai târziu.

Deși familia sa era una înstărită, „copilul Mihai Eminovici – poetul Eminescu de mai târziu – prefera să intre în casele sărăcăcioase ale prietenilor lui, copiii țăranilor din Ipotești, ori să mănânce brânză cu mămăligă la stâna de dincolo de vale, ori să cutreiere pădurile cu doi-trei covrigi în mână și cu un teanc de cărți”, scrie publicista Simona Lazăr.

La Cernăuți, stătuse în gazdă la o anume familie Țirțec, care le dădea copiilor să mănânce porumb fiert în lapte, iar când Eminescu mai prindea câte-un măr, „îl hăpăia grăbit și-nfometat”, mai relatează ea.

Anii maturității

Mai departe, despre anii maturității putem afla însă ceva detalii despre atmosfera întâlnirilor la care participa și Eminescu, din lucrarea lui Iacob Negruzzi, unul dintre fondatorii Junimii, din „Amintiri de la Junimea”. Negruzzi era critic literar și un om politic cu multă influență, dar totodată cu apreciate calități de gurmand și un amfitrion pe măsură, după cum scrie Anna Borca în Jurnalul Național.

„Negruzzi era considerat sufletul acestor agape. Se spune că după ce-și satură oaspeții cu vestitele borșuri, după zisa lui «junimiști vechi și noi – tot o ciorbă», Negruzzi se apuca de întocmit meniuri gastro-literare.”

Aceeași sursă citată indică și unul dintre aceste meniuri „a la Negruzzi”, cu evidente referiri livrești și literare sau calambururi, în cheie ironică:

„Raci retrograzi, Bou îngrășat pe noile izlazuri, Fasoleli englezești, Curcanul lui Peneș la frigare, Cronica «Convorbirilor literare» cu oțet, piper și sare, Pe gheață… la Bulevard Pampleziruri, Brânză dregătorească, Fructe din nouă lustri de activitate literară, Cafele aforisite, Dragășani de la Bolta rece”.

Sunt câteva din bunătățile cu care probabil se desfăta și Eminescu din când în când, ca un fel de contrapondere la stilul său auster de viață în general.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *