Mulți dintre noi am așteptat tot anul să ne răsfățăm cu preparatele festive preferate, dar asta e un tip de libertate pe care sportivii, de exemplu, nu și-o pot permite. Cum e și cazul fotbaliștilor, care trebuie să își mențină focusul pe condiția fizică și pe recuperarea necesară pentru meciuri.
Visualizza questo post su Instagram
Un reportaj BBC a încercat să surprindă felul în care Tommy Cole, un private chef cu studii de nutriție și experiență în localuri de înaltă clasă, pregătește pe tot parcursul anului meniurile pentru jucători de la cluburi importante din Premier League. Printre ele, Fulham, Chelsea și Brighton.
Iar ccând vine vorba de masa principală de Crăciun, el abordează aceeași strategie tradițională, dar o pregătește feluri un pic mai sofisticate dar la fel de sănătoase.
Limitarea grăsimilor, prima dintre regulile importante
„La cartofii copți, de exemplu, trebuie doar să avem grijă să nu îi prăjim într-o cantitate exagerată de grăsime, încercând totodată să îi facem deosebit de crocanți”, a declarat el pentru BBC Newsbeat. „De asemenea, la lucruri precum umpluturile, trebuie din nou avut grijă la cantitatea de grăsime în care sunt gătite.”
Tommy încearcă, de asemenea, să aleagă bucăți de carne ceva mai slabe.

„Curcanul este foarte popular de Crăciun, așa că folosim pieptul și nu atât de mult din carnea de culoare închisă, care tinde să fie ceva mai grasă, iar apoi încercăm să adăugăm din abundență legume”, explică bucătarul în vârstă de 33 de ani.
Tommy colaborează cu nutriționiștii de la cluburile fotbaliștilor pentru a se asigura că aceștia obțin maximum de beneficii din mesele lor.
„Comunicăm cu jucătorii înșiși și aflăm ce le place și ce nu”, mai spune el. „Apoi, practic, construim un meniu în jurul acelor informații și încercăm să le oferim mâncare cu adevărat gustoasă.”
Perioada Crăciunului este una deosebit de aglomerată pentru unii dintre clienții săi fotbaliști, așa că el trebuie să se asigure că aceștia primesc „combustibilul” necesar pentru a rămâne la cel mai înalt nivel de performanță.
„Pentru cei care au programate meciuri, în special în preajma Crăciunului, observăm că programările sunt ceva mai frecvente”, spune el.
Luna decembrie este cunoscută ca fiind extrem de încărcată pentru cluburile mari, cu meciuri suplimentare în Premier League, etape europene extra și competiții de cupă precum Carabao Cup și FA Cup. Cluburi precum Chelsea și Arsenal vor juca mai mult de 15 meciuri în lunile decembrie și ianuarie.
Programul neîncetat al meciurilor de fotbal a fost mult timp subiect de discuție pentru jucători și antrenori, care s-au plâns de numărul mare de accidentări și de timpul scurt de recuperare dintre partide.
Program încărcat, mai mulți carbohidrați
Din cauza programului încărcat, Tommy spune că jucătorii vor trebui să consume mai mulți carbohidrați pentru a-și menține nivelul de energie. „Deci mai mulți cartofi, paste, genul acesta de lucruri. Pur și simplu suplimentăm aceste alimente în mesele lor”, spune el.
De asemenea, el încearcă să introducă în dieta lor multe legume pentru un aport suplimentar de nutrienți, iar pentru cei care nu sunt mari fani, are câteva trucuri pentru a le „ascunde” în mâncare. „S-ar putea să facem diverse sosuri din legume”, spune el. „Unul destul de popular și gustos este sosul katsu. Prepar baza sosului din morcovi, ceapă, usturoi și alte ingrediente de acest gen.”
Când vine vorba de procesul de recuperare a jucătorilor, peștele gras, nucile și semințele sunt prioritare în meniu.
De la pasiune la profesie
Videoclipurile de gătit ale lui Tommy au strâns milioane de vizualizări pe TikTok, alimentate de un mix de curiozitate și fascinație față de dieta jucătorilor profesioniști. Misterul legat de identitatea clienților săi atrage, de asemenea, publicul – însă el a declarat pentru Newsbeat că păstrează acest secret pentru sine.
El face parte dintr-o industrie în plină dezvoltare, dedicată pregătirii cinelor de lux pentru cei bogați și faimoși. Totuși, Tommy recunoaște că inițial nu plănuia să intre în lumea culinară. „Nu a fost niciodată un vis măreț sau o aspirație să devin bucătar”, spune el. „Am ajuns în acest domeniu pentru că am plecat într-un sezon de schi; voiam doar să mă distrez și am sfârșit prin a găti pe parcursul acelei perioade.”
După ce a prins gustul gătitului, s-a specializat ca bucătar. Prin munca sa în cabane de lux și hoteluri, a gătit pentru mai multe celebrități și jucători din Premier League, iar un lucru a dus la altul.
Totuși, în cei opt ani de carieră ca bucătar, Tommy a avut și cereri ciudate. „Am avut persoane care mi-au cerut doar crenvurști (frankfurters)”, povestește el. „Ceea ce este cel mai banal lucru posibil. Evident, le oferi jucătorilor ceea ce își doresc, dar este plăcut să gătești și chestii ceva mai sofisticate.”
Meciurile jucate pe 26 decembrie (Boxing Day) reprezintă o tradiție de lungă durată în fotbalul englez, dar anul acesta se va disputa doar un singur meci în Premier League. Pentru Boxing Day, Tommy mizează pe tradiție: „Vom face bubble and squeak (un preparat tradițional britanic din resturi de legume prăjite), cu multe legume.”

foto: tommycole.co.uk





