G4Food a fost la Târgul de Crăciun din București, organizat în Piața Constituției, într-o seară în care atmosfera de sărbătoare se simte din primele minute. Spațiul este organizat, bine luminat, iar muzica de Crăciun completează decorul fără să acopere zumzetul constant al oamenilor veniți să se plimbe, să guste și să petreacă timp afară, chiar și pe frig.
Zona de mâncare este una dintre cele mai frecventate. Standurile sunt aliniate pe mai multe rânduri, iar oferta este construită în jurul preparatelor de sezon: mâncare caldă, consistentă, ușor de mâncat pe loc, dar și deserturi care trimit direct la ideea de iarnă. De la preparate gătite pe loc, până la dulciuri, produse coapte sau băuturi fierbinți, totul este gândit pentru confort și pentru ritmul unui târg de sărbători. După cum ne-au spus chiar angajații de acolo, mâncarea tradițională câștigă fără discuție. Este cea mai comandată și cea mai cerută în rându bucureștenilor, care mai au timp până pe 27 să meargă la târgul de Crăciun din Piața Constituției.
Am trecut pe la mai multe standuri, am analizat oferta și modul în care este prezentată mâncarea. Fără pretenții de fine dining, preparatele merg pe ideea de familiar și accesibil, cu accent pe gusturi cunoscute, porții generoase și combinații care funcționează bine la temperaturi scăzute. Am vorbit și cu oamenii care au venit să se bucure de spiritul sărbătorilor, inclusiv cu un domn din Kenia, care se află în România de șapte ani și vorbește română surprinzător de bine. Poți vedea asta în videoclipul de mai sus!
Atmosfera este relaxată, iar ritmul este unul calm, de final de an, în care experiența contează la fel de mult ca mâncarea.

Foto: G4Food





