Plăcinta cu mere rămâne desertul pe care cei mai mulți români îl asociază cu identitatea culinară națională, arată cel mai recent sondaj G4Food dedicat gusturilor tradiționale. 7,3% dintre cei 843 de participanți au ales acest preparat ca fiind „cel mai reprezentativ desert românesc”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
În clasament urmează gogoșile (2,6%) și cornulețele cu gem (2,5%), două deserturi simple, dar cu un puternic ecou afectiv pentru români. Pe următoarele poziții se află salamul de biscuiți și clătitele, fiecare cu 1,4%, în timp ce papanașii, desert frecvent invocat ca simbol național în alte topuri, au adunat doar 1,3% în această categorie specifică.
Rezultatele completează imaginea conturată de întregul chestionar, prin care G4Food a încercat să realizeze o „Hartă a gusturilor românești” în 2025. În cadrul aceleiași cercetări, ceapa a fost indicată drept ingredient-fanion al bucătăriei românești (8,2%), iar sarmalele au dominat atât categoria preparatelor reprezentative (aproape 30%), cât și pe cea a „ambasadorilor culinari” ai țării (peste 28%). Micii, fasolea cu ciolan, orezul cu lapte și cozonacul completează imaginea unei gastronomii percepute ca robustă, încărcată de tradiție și profund recognoscibilă.
Sondajul, completat majoritar de români din țară (aproximativ 85%), dar și de respondenți din diaspora (circa 15%), a fost deschis până la 30 noiembrie și a analizat modul în care preparatele, ingredientele și obiceiurile alimentare contribuie la identitatea gastronomică actuală.
Prin această inițiativă, G4Food își propune să surprindă nu doar ierarhii culinare, ci și felul în care românii, oriunde s-ar afla, își poartă gusturile de acasă.


Sursa foto: Pexels





