Știai că există muzee ale mâncărurilor dezgustătoare? Vizitatorii primesc o pungă pentru vomă la intrare / Printre exponate se numără moarea de varză murată și supa din burtă de vită

În Europa există două muzee ale Mâncărurilor Dezgustătoare: unul în Malmo (Suedia) și altul în Berlin (Germania).

La intrarea în Disgusting Food Museum din Malmö, Suedia, fiecare vizitator primește trei lucruri: o pungă pentru vomă, un cartonaș ca cele de la bingo și o provocare. Aceasta începe chiar din primele secunde, când expoziția amplasată într-un spațiu deschis te întâmpină cu un miros puternic, respectiv o combinație de amoniac și brânză mucegăită, și cu un panou care arată câte zile au trecut de la ultima persoană care și-a pierdut controlul asupra stomacului, notează publicația Food&Wine.

Printre exponate se numără moarea de varză murată și supa din burtă de vită

Cosmin Dragomir, jurnalist la G4Food, a fost și el în muzeul scandinav și a reușit să termine întregul meniu de degustare, inclusiv probele de foc care conțin sosuri de chili și extracte de milioane pe scara Scoville, care măsoară iuțeala. Vezi aici cum a fost experiența….

„Fiecare preparat expus este explicat și de multe ori contextualizat. Cred că și prin astfel de exemple extreme putem învăța despre diferențele culturale și culinare. Spre exemplu, anul trecut la o primă vizită în Serbia am descoperit cu stupoare că vecinii noștri nu consumă șorici așa cum o facem noi, ba chiar oameni implicați în industria culinară – jurnaliști, chefi – s-au uitat cam chiorâș la mine când le arătam fotografii pe telefon. De altfel, sacrificiul tradițional al porcului în ogradă cu întreg alaiul de obiceiuri – copiii care îl călăresc și apoi sunt recompensați cu șorici cald, abia smuls de pe suină, sau băutul țuicii din unghia porcului – fie le rămâne în gât, fie le pică greu la stomac multor străini care asistă la ceea ce nouă ni se pare normalitate. Dacă nouă (nu tuturor) ni se pare dezgustător consumul de insecte sau de rechin putrezit, altora li se pare că ciorba de burtă sau moarea – lichidul de la varza murată – sunt de nemâncat. Chiar în muzeu sunt expuse moare și menudo, o supă mexicană cu burtă de vită care nu e neapărat foarte departe de ciorba noastră. Mai mult, moare mi s-a dat și la degustare. Angajata a interpretat greșit uimirea ce mi se citea pe față și m-a întrebat senin dacă zic pas acestui fel. Am râs și i-am zis că în copilărie aveam două butoaie pe balcon. Regretul meu e că moarea pe care am gustat-o era poloneză și că România nu are niciun reprezentant culinar în muzeu. Poate niște șorici sau niște urechi de porc și-ar găsi locul în tasting menu.

Tot acolo am ronțăit diferite insecte (nu era prima și nici ultima dată când gustam), durian – acel fruct care în unele țări este ilegal să îl consumi în public -, tot felul de brânzeturi puturoase, pești fermentați etc. Personal (și nu râdeți), deși eu pot mânca aproape orice, cel mai scârbos mi s-a părut jeleul de lemn dulce acoperit cu multă sare. Oricum, dacă la final vrei să încerci și sosurile de chili sau extractele iuți, uiți imediat de ce ai gustat înainte. Sunt șase trepte de iuțeală de la 300.000 la 10.000.000 pe scara Scoville. Pentru ultimul trebuie să semnezi un formular pe proprie răspundere și vă recomand să nu o faceți. Am destul de mult antrenament, o toleranță mare la iuțeală, dar acel extract ar putea răpune și un elefant. Cei doi litri de lapte au potolit puțin din senzație iar tensiunea mi-a scăzut abia a doua zi dimineață, după somn”, a povestit Cosmin Dragomir.

Unele exponate includ chiar și borcane pentru miros

Interiorul muzeului seamănă cu un laborator științific, iluminat puternic, cu zeci de recipiente, borcane și vitrine în care sunt expuse 80 dintre cele mai dezgustătoare preparate alimentare din lume. De la grăsime de animal bătută până devine grunjoasă, la greieri prăjiți, carne de rechin fermentată și chiar o băutură lactată carbogazoasă, vizitatorii descoperă atât preparate familiare, cât și combinații greu de imaginat. După depășirea șocului inițial, muzeul te invită să reflectezi: ce anume face ca un aliment să fie dezgustător?

Răspunsul este profund personal și extrem de subiectiv. Pentru unii, ingredientele sunt cele care provoacă repulsie. „Gomutra”, o băutură ayurvedică din India făcută cu urină de vacă gestantă, are un rol sacru în anumite culturi, dar poate părea respingătoare pentru alții. În America de Nord, „rocky mountain oysters” par o delicatesă. Până când afli că sunt testicule de taur prăjite.

Procesul de preparare poate genera, la rândul său, oroare. „Casu marzu”, un tip special de pecorino, este lăsat afară pentru ca muștele să depună ouă în interior. Larvele care ies consumă brânza, iar ceea ce rămâne este o pastă extrem de intensă, care se servește cu tot cu viermi vii.

Unele preparate trezesc repulsie din motive etice. Puii de șoarece înecați în vin de orez pentru un elixir tradițional chinezesc, „ikizukuri” (sashimi preparat din pește încă viu, în Japonia) sau foie gras, obținut prin îndoparea forțată a rațelor și gâștelor, sunt doar câteva exemple.

Pe măsură ce avansezi prin expoziție, fiecare preparat este prezentat într-un recipient real sau sub forma unei replici, însoțit de plăcuțe explicative în mai multe limbi. Unele exponate includ chiar și borcane pentru miros. Autoarea Food&Wine povestește cum mândria au fost puse la încercare în fața „su callu sardu”, o brânză din Sardinia maturată în stomacul unui ied sacrificat după ce a băut laptele mamei.

„Dezgustul unei persoane poate fi delicatesa alteia”

Contextul cultural joacă un rol important în percepția dezgustului. Autoarea Food&Wine recunoaște imediat „Twinkie”, un desert american foarte procesat, dar rămâne șocată de „kiviak”, o specialitate din Groenlanda în care o focă este umplută cu sute de păsări arctice mici lăsate să fermenteze. Tot ea își amintește că vine din țara care a inventat „turducken”, o combinație de pui umplut cu rață și rață umplută cu curcan, ca într-o matrioșcă comestibilă, o creație care ar putea fi, spune ea, „o viitoare candidată pentru muzeu”.

Unele dintre aceste preparate îi fuseseră deja familiare din călătorii: rechinul fermentat „hákarl” din Islanda, tofu-ul puturos din Taiwan sau „balut”, embrionul de rață fertilizat consumat în Filipine. Încrezătoare în experiența sa culinară internațională, autoarea ajunge în final la barul de degustări al muzeului. Acesta este ultimul test.

Aici, vizitatorii pot gusta, dacă rezistă, o selecție rotativă de preparate stranii, pentru a bifa casete pe cartonașul de bingo. În ziua vizitei, meniul includea ouă centenare, fruct durian, rechin fermentat, „su callu”, lemn dulce sărat și mai multe tipuri de insecte crocante. Degustarea s-a încheiat cu un sos picant atât de intens, încât vizitatorii trebuiau să semneze o declarație înainte de a gusta chiar și o picătură.

Concluzia autoarei este simplă: „dezgustul unei persoane poate fi delicatesa alteia”. Iar cei care ajung la Disgusting Food Museum sunt invitați să guste (la propriu și la figurat) exponatele, pentru a-și forma propria opinie despre ce înseamnă cu adevărat „dezgustător”.