Ministrul italian al Agriculturii, Francesco Lollobrigida, a contestat într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook prezența anumitor produse care le imită pe cele italiene în interiorul unui supermarket apaținând unui important lanț de retail european din interiorul sediului Parlamentului European.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -

„Toate aceste produse reprezintă tot ce se poate mai rău în materiede Italian Sounding. Este inacceptabil să le vedem pe rafturile marketului Parlamentului European. Am cerut să fie demarate imediat verificări”, a scris Lollobrigida.
Este vorba despre un minimarket al lanțului Delhaize, aflat în interiorul Parlamentului European de aproximativ trei ani. Înaintea acestuia, în aceeași locație exista un altul, aparținând unui alt lanț, explică presa italiană.
Italian sounding reprezintă fenomenul prin care unii producători din afara Italiei prezintă și marketează produse alimentare inducând ideea că ar avea legătură cu Italia și preparatele ei cele mai cunoscute.
În fotografiile publicate se văd borcane cu sosuri care amintesc de cele italiene, fără să fie de origine italiană. Potrivit unor estimări oficial,e peste două treimi dintre produsele agroalimentare vândute în lume ca italiene nu au, de fapt, nicio legătură cu producția sau cu ocuparea forței de muncă din Italia. Primatul în ceea ce privește imitațiile aparține Statelor Unite, unde valoarea totală a fenomenului Italian sounding a depășit 40 de miliarde de dolari.
Aici se produc anual, potrivit calculelor producătorilor italieni, circa 222 de de milioane de kilograme de „Parmesan”, 170 de milioane de kilograme de provolone, 23 de milioane de kilograme de pecorino romano și aproape 40 de milioane de kilograme de alte brânzeturi „în stil italian”, precum friulano. La acestea se adaugă peste 2 miliarde de kilograme de mozzarella, totalul brânzeturilor de imitație italiană apropiindu-se de 2,7 miliarde de kilograme.

foto: facebook.com/Lollobrigida.F





