Industria HoReCa trăieşte din ce câştigă pe perioada Târgului de Crăciun de la Craiova, iar banii încasaţi de la vizitatori, de câteva milioane de euro, se reflectă foarte mult în dezvoltarea oraşului, a declarat pentru AGERPRES primarul municipiului, Lia Olguţa Vasilescu, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
„Banii primiţi de la turişti se reflectă foarte mult în dezvoltarea oraşului. Industria HoReCa trăieşte practic din ceea ce câştigă în perioada Târgului de Crăciun. S-a spus de foarte multe ori despre festivalul Untold că aduce mulţi oameni la Cluj şi că ajută industria HoReCa, doar că Untold ţine doar patru zile. La noi, Târgul de Crăciun durează mai bine de o lună şi jumătate, timp în care hotelurile şi restaurantele sunt pline de fiecare dată. Încă de acum doi ani s-a dezvoltat şi o industrie, a locuitorilor, care în perioada Crăciunului pleacă de acasă sau se mută la rude pentru a-şi închiria apartamentul pe durata târgului. Din estimările noastre este vorba de câteva milioane de euro, care intră în oraş cu costuri foarte puţine pentru municipalitate”, a menţionat Lia Olguţa Vasilescu.
Potrivit acesteia, iluminatul de Sărbătorile de Iarnă este asigurat, prin contract, de firma care se ocupă de iluminarea Craiovei.
„De asemenea, butaforia o executăm cu companiile care se află în subordinea Primăriei Craiova şi avem foarte mulţi sponsori. Anul trecut, de exemplu, au fost bănci care au licitat între ele, şi câteva firme de băuturi răcoritoare, la fel, ca până la urmă câştigătorul să sponsorizeze Târgul de Crăciun”, a adăugat primăriţa.
Târgul de Crăciun de la Craiova se deschide, oficial, pe 14 noiembrie
Aceasta a admis că, pe durata târgului, preţurile, în general, şi chiriile se majorează foarte mult. “Din păcate, aceasta este o problemă. Anul trecut, un apartament într-un cartier foarte îndepărtat de Târgul de Crăciun ajunsese să coste o mie de lei pe noapte”, a recunoscut Lia Olguţa Vasilescu.
În 2025, Târgul de Crăciun din capitala Olteniei se va desfăşura în mai multe pieţe şi va avea tematici diferite.
„Tema principală este Spărgătorul de nuci. Veţi vedea foarte multe balerine şi în mărime naturală, doamne care vor dansa, dar şi păpuşi, care, de asemenea, vor dansa. Totul va fi înfrumuseţat cu foarte multe jucării şi dulciuri la ferestre. Bineînţeles, este vorba de butaforie. Va fi montat şi un brad sub formă de magazin de jucării, va exista o zonă pentru Moş Crăciun, care va fi foarte iubită de copii”, a spus primăriţa.
Conform acesteia, în Piaţa Teatrului din municipiu vor fi instalate mai multe echipamente,cu tehnologie nouă, “gândită de inteligenţă artificială”. “Cea mai importantă va fi sania lui Moş Crăciun, pe care am avut-o şi anul trecut, însă, de data aceasta, la apariţia Moşului va ninge iar cu ajutorul stroboscoapelor, zăpada va rămâne suspendată în aer, ca şi cum timpul se opreşte în loc la Craiova, la Târgul de Crăciun”, a arătat Lia Olguţa Vasilescu.
Edilul Craiovei se aşteaptă la un număr record de vizitatori. “Anul trecut am avut două milioane de vizitatori şi am depăşit Mamaia în plin sezon estival. Anul acesta, sperăm ca oraşul să fie suficient de încăpător pentru aceia care vor veni să ne vadă”, a mai afirmat primăriţa.
Ea spune că s-a dezvoltat foarte mult şi industria HoReCa din jurul Craiovei, din localităţile apropiate, iar la Balş s-a construit un hotel special pentru Târgul de Crăciun.
„Şi anul acesta am eliberat mai multe autorizaţii de construcţie pentru mari branduri internaţionale. Un hotel Hilton este aproape de finalizare. Faptul că marile branduri vin în Craiova înseamnă că ele fac studii de piaţă, constată că industria turistică simte nevoia de noi capacităţi şi astfel oraşul se dezvoltă. În momentul în care vor fi mai multe locuri de cazare, automat şi preţurile vor fi mai prietenoase”, a explicat Olguţa Vasilescu.
Conform acesteia, la târg vin şi foarte mulţi străini, în special din Bulgaria şi Serbia, dar anul trecut au fost prezenţi şi mulţi britanici, ca urmare a reclamelor de pe autobuzele din mai multe oraşe din Marea Britanie, inclusiv la Londra.
„Ne popularizează de asemenea, site-ul oficial al Comisiei Europene pentru Turism – European Best Destination, unde anul trecut am reuşit să ajungem pe locul doi. Sperăm ca anul acesta să ne batem cu mult succes pentru locul întâi. Am fost declaraţi oficial anul trecut cel mai mare Târg de Crăciun din Europa şi sperăm să ne menţinem titlu şi anul acesta. În ceea ce priveşte statistica vizitatorilor, care a fost făcută de Poliţia locală împreună cu Jandarmeria, la final a reieşit cifra de două milioane de vizitatori”, a mai declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Târgul de Crăciun de la Craiova se deschide, oficial, pe 14 noiembrie. “Îl deschidem mai devreme, pentru că fiind în competiţia pentru cel mai frumos Târg de Crăciun, în momentul în care se deschide oficial competiţia trebuie să avem târgul deschis şi, bineînţeles, trebuie făcute filmări, fotografii ca să putem participa la competiţie. Poliţia Locală lucrează foarte mult. Colegii noştri nu au zile libere în această perioadă. Bineînţeles, ne sprijină de fiecare dată Jandarmeria şi Poliţia Naţională. Ne-am bucurat că nu a fost raportat, anul trecut, niciun incident la Târgul de Crăciun. Muzeografii, de asemenea, n-au avut zile libere pentru că turiştii nu vin să vadă doar Târgul de Crăciun, ei să opresc şi în muzee şi atunci au fost necesare ore suplimentare”, a încheiat primarul municipiului Craiova.