Un antreprenor vinicol din provincia Udine, din nord estul Italiei, și-a lăsat compania angajaților săi după ce a murit, relatează La Reppublica, potrivit G4Media.
Piero Pittaro, care a decedat pe 26 martie la vârsta de 89 de ani, i-a numit moștenitori prin testament pe cei nouă angajați care i-au fost alături de mai mulți ani.
Omul de afaceri a murit la vârsta de 89 de ani, iar zilele trecute, s-a deschis testamentul. Piero Pittaro, antreprenorul care a fondat „Vigneti Pittaro” în localitatea Codroipo, la începutul anilor ’70, a lăsat compania, cu cele 85 de hectare de viță-de-vie, care produce 300.000 de sticle pe an, celor nouă angajați care i-au fost alături de-a lungul timpului și care, împreună cu el, au contribuit la exportul numelui din Statele Unite până în Singapore.
View this post on Instagram
„Așa era el: îi păsa să-i răsplătească pe cei pe care îi considera merituoși și îi plăcea să transmită mai departe frumusețea și perfecțiunea produselor noastre”, spune Stefano Trinco, enologul și mâna sa dreaptă.
„Nu aveam nicio idee că plănuia să ne lase un dar atât de prețios, dar repeta deseori că doar noi putem continua să facem ceea ce am lucrat împreună atât de mult timp”, spune Trinco.
Acesta, care i-a fost alături timp de peste 40 de ani, preia acum moștenirea împreună cu expertul agricol, contabilul, vânzătorul, administratorul podgoriei și muncitorii, dintre care trei sunt deja pensionați, care au contribuit la scrierea istoriei vinăriei.
Birocrația dictează că, pentru a face acest lucru, trebuie înființată o nouă companie. Marca va rămâne aceeași ca întotdeauna.
Pittaro a fost, de asemenea, primar al orașului Bertiolo, între 1978 și 1983, precum și președintele unei asociații vinicole din provincie.