Primele plăți pentru fermieri – avans la subvențiile pentru 2026 – se vor realiza începând din 16 octombrie / Adrian Pintea ( Secretar de stat, Ministerul Agriculturii): „În total, este vorba despre o sumă cuprinsă între 1,1 și 1,3 miliarde de euro”

Adrian Pintea, secretar de stat MADR Adrian Pintea, secretar de stat MADR

Astăzi, în cadrul Bucharest Food Summit, care se desfășoară între 1 și 3 octombrie, secretarul de stat în MADR Adrian Pintea a dat o veste bună fermierilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Începând cu 16 octombrie urmează să facem primele plăți pentru avansul la subvențiile pentru anul 2026. Plățile vor fi efectuate în intervalul 16 – 30 octombrie”, a anunțat el.

Conform lui Adrian Pintea, avansul pentru sumele plătite din Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA) reprezenta 75% din totalul sumelor cuvenite,  În același timp, banii proveniți din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) vor fi plătiți în proporție de 85%.

În total, este vorba despre o sumă cuprinsă între 1,1 și1,3 miliarde de euro. Sumele vor fi plătite celor în drept în perioada 16- 30 octombrie”, a spus secretarul de stat.

De asemenea, demnitarul a mai anunțat și că în următoarele două săptămâni se va încheia centralizarea datelor din teritoriu referitoare la daunele provocate de seceta de anul acesta.

S-a stabilit prin Hotărâre de Guvern că despăgubirile vor fi plătite în 2026. Așadar, imediat ce vom centraliza datele, vom începe să identificăm fondurile din care să putem face plățile cuvenite”, a mai spus Adrian Pintea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *