Gest frumos: Comercianți din piețele din Pitești au donat alimente pentru persoanele nevoiașe

piete, donatii, pitesti, pasti Sursa foto: Pexels/

Mulţi comercianţi care îşi vând produsele în pieţele agroalimentare din municipiul Piteşti au donat, înainte de Paşte, alimente persoanelor nevoiaşe.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Primăria Piteşti, donaţiile au fost făcute de comercianţii din pieţele Ceair, Găvana, Smârdan, Trivale şi Traian, la iniţiativa Salpitflor Green, societate aflată în subordinea administraţiei locale.

“În fiecare piaţă au fost aşezate mese pe care comercianţii au pus pungile cu legume româneşti şi alte produse, iar persoanele mai puţin norocoase primesc, în mod gratuit, câte o pungă cu alimente”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că, în cele cinci pieţe menţionate, 90% dintre producători sunt implicaţi în această acţiune.

Citește și: Interviu Florin Dumitrescu, antropologul piețelor: Asistăm la un val de distrugeri ale piețelor sub pretextul „modernizării”/ Piață vs. supermarket: trei puncte forte de fiecare parte / Top trei piețe vizitate

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *