30 de tone de furaje distruse de foc/Incendiul s-a produs în Plopenii Mari, județul Botoșani

incendiu furaje foto: Botoșani Online

Un incendiu a cuprins, marţi, un depozit de furaje din localitatea Plopenii Mari, comuna Ungureni, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ((ISU) Botoşani într-un comunicat citat de Agerpres. Potrivit acestora, stingerea incendiului a durat aproximativ trei ore, ca urmare a cantităţii mari de furaje.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

“La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Staţiei Săveni şi Detaşamentului Botoşani, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Salvatorii au acţionat pentru limitarea propagării flăcărilor la casa de locuit şi la o anexă din gospodăria vecină, reuşind să protejeze ambele construcţii”, au precizat oficialii ISU.

Focul a izbucnit într-un depozit de furaje care adăpostea 30 de tone de iarbă uscată organizată în baloți. Aceștia au ars în întregime, relatează Botoșani Online.

Incendiul a fost stins, dar cauza acestuia urmează a fi stabilită, se menționează în comunicatul ISU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *