Foto: G4Food
Mihaela și Lucian Burca provin din două colțuri diferite ale României – el din Oradea, ea din Pitești –, dar și-au construit împreună o viață nouă departe de casă. Plecarea în Spania nu a fost o alegere ușoară. Lucian a ajuns primul, iar Mihaela l-a urmat la scurt timp, deși copiii lor aveau pe atunci o vârstă fragedă. „Am lăsat copiii cu părinții mei, dar după un an i-am adus și pe ei. Am știut că aici vor avea șansa unui viitor mai bun decât în România”, povestește Mihaela.
În primii ani în Spania au ales un sat mic și liniștit
Anii petrecuți într-un mic sat spaniol cu doar 1300 de locuitori au reprezentat o etapă de acomodare, dar și o șansă pentru copii. Școala era bună, număr redus de copii în clasă, așa că puteau beneficia de toată atenția profesorilor. În acest timp Mihaela și Lucian au lucrat în agricultură. Deși în România aveau alte meserii, teoretic mai bine așezate, opțiunea pentru agricultură a fost în cazul lor câștigătoare. Mihaela lăsa în urmă un job de asistent în sistemul medical românesc, iar Lucian o carieră militară. Odată deciși că viața lor trebuie să continue pe alte meleaguri, au lucrat și au învățat de la o familie spaniolă tainele cultivării fructelor, în special cireșe și piersici.
De la agricultură la antreprenoriat
Această experiență din agricultură i-a inspirat să viseze la o afacere proprie. Lucian a lucrat apoi niște ani în comerțul en gros cu fructe și legume. Apoi a apărut ideea unei fruterii, un mic magazin de cartier, cum se găsesc atâtea în Spania, cu fructe și legume proaspete și de calitate. Cumva ceea ce era pe vremuri în România un simplu aprozar. Pentru că – dacă la noi conceptul a fost abandonat și eliminat de pe piață de multitudinea de supermarketuri – în Spania fruteriile sunt la tot pasul. Cei din cartiere preferă produsele proaspete, majoritatea naționale și chiar de km 0, chiar dacă prețurile sunt ceva mai mari ca la super. E ceva obișnuit pentru pensionarul spaniol să iasă zilnic sau la câteva zile, să cumpere câteva vegetale și să aibă salate și roșii proaspete sau fructe de sezon.
Mihaela și Lucian au achiziționat un astfel de spațiu într-o zonă de la periferia orașului Alicante și l-au transformat într-un magazin rafinat, frumos aranjat și unde calitatea să fie pe primul loc. „Ne-am dorit să facem ceva diferit, să aducem fructe și legume proaspete, frumoase la vedere, dar mai ales bune la gust”, explică Mihaela.
Fruteria, un fel de aprozar, dar cu stil și calitate
Fruteria lor se aprovizionează în mare parte din Mercalicante, piața en gros din Alicante, dar și direct de la producători locali. În rafturi ajung 95% produse cultivate în Spania, cu o preferință clară pentru cele zona Alicante și Murcia. „Acest soi de castraveți de exemplu se găsește numai aici în zona noastră. Cartierul este pe malul mării și pe lângă rezidenții permanenți sunt și mulți spanioli din Madrid care au apartamente de vacanță aici și cumpără acești castraveți, le plac foarte mult. Și nu-i găsesc decât în Alicante”, explică Lucian.
Producție proprie și planuri de viitor
În paralel, familia Burca se ocupă și de propria producție. Închiriază terenuri cu citrice, iar Lucian este cel care coordonează munca pe câmp și vânzarea en-gros. O parte dintre portocalele produse de ei ajung să fie comercializate direct în magazinul propriu. „Este important pentru noi ca marfa să fie mereu proaspătă. Clientul trebuie să plece mulțumit, știind că fructele cumpărate rezistă câteva zile și rămân gustoase”, spune Mihaela.
Și au planuri să extindă zona de producție să achiziționeze mai multe terenuri și să diversifice soiurile cultivate.
Produsele de km 0 fidelizează clienții
Clienții sunt din zonă, fie ei români sau spanioli. Ori turiști pe perioada verii. Mulți săau convins că fructele și legumele sunt de calitate, au gust și prospețime și revin. „Oamenii observă diferența. Fructele noastre nu se strică după două zile și au gustul acela autentic pe care îl caută toată lumea”, mărturisește Mihaela.
În magazin lucrează toată familia: pe lângă cei doi soți, sora Mihaelei ajută și ea, la fel și copiii cuplului, acum adolescenți. Este un business de familie și nu doar atât. Pe zi ce trece devine o afacere din ce în ce mai diversificată.
În timpul liber nu uită de pasiunile de acasă din România
Când nu muncesc, Mihaela și Lucian Burca sunt implicați într-o asociație locală de români. Au un grup de dansuri populare, fac evenimente împreună cu conaționalii din zonă, își serbează cu toții zilele de naștere sau sărbătorile românești la sediul asociației.
„Suntem mulți români în Alicante. Chiar și aici în cartier sunt destui. E și un restaurant aici lângă noi deschis de niște români. Ei cumpără de la noi și noi merge la o sarma și niște mici la ei pe terasă”, ne povestesc soții Burca. Cu muncă multă și evidente sacrificii cei doi și-au atins visul. Și ca orice oameni întrprinzători se gândesc deja la pașii pe care îi vor face în viitor, pentru a-și consolida afacerea și pasiunea.
Citește interviul integral mai jos
Ioana Costescu: Mihaela, cum a început povestea voastră în Spania și de ce ați ales să deschideți o fruterie?
Mihaela Burca: Noi suntem Mihaela și Lucian Burca, o familie din Oradea și Pitești. Soțul meu a venit primul în Spania, inițial pentru o mică afacere cu măsline. Eu eram atunci însărcinată cu al doilea băiat, primul copil al nostru avea doar 11 luni, și am decis să îl urmez. La început am lăsat copiii cu părinții mei, dar după un an i-am adus și pe ei aici, convinși că vor avea un viitor mai bun decât în România.
Am lucrat 13 ani pentru o familie spaniolă dedicată agriculturii, în special culturilor de cireșe și piersici. Trăiam într-un sătuc mic, liniștit, cu doar 1300 de locuitori. Copiii au avut parte de școală bună, clase mici și atenție sporită.
Soțul meu a fost cadru militar în România, iar eu am lucrat în sistemul medical. Experiența din agricultură, alături de pasiunea pentru produsele naturale, ne-a determinat să deschidem o fruterie. Ne-am dorit ceva diferit de un mic aprozar, o fruterie elegantă, cu fructe și legume de calitate.
Ioana Costescu: De unde vă procurați marfa?
Mihaela Burca: În general, cumpărăm de la Mercalicante, dar și direct de la producători locali. Preferăm produsele din zona Alicante și Murcia, pentru a promova producția locală. Avem și legume românești cultivate aici, din semințe aduse din România. Nu aducem nimic din Maroc sau Turcia, doar produse spaniole.
Ioana Costescu: Aveți și producție proprie?
Mihaela Burca: Da. Închiriem terenuri cu citrice, pe care le îngrijim. Soțul meu se ocupă de aceste plantații, iar când fructele sunt gata, le recoltăm. Avem și angajați care se ocupă de irigații și întreținerea pomilor. O parte din producție o vindem en-gros, iar restul în magazin. Important pentru noi este ca marfa să fie mereu proaspătă, să nu stagneze. Clientul trebuie să fie mulțumit nu doar de aspect, ci și de gust și de prospețime.
Ioana Costescu: Intenționați să vă extindeți?
Mihaela Burca: Da. Dorim să luăm în arendă și câmpuri cu struguri, probabil în zona Valencia. Ne dorim să fim și producători, nu doar comercianți.
Ioana Costescu: Cum reacționează clienții la produsele voastre?
Mihaela Burca: Clienții apreciază că produsele noastre rezistă câteva zile bune în frigider, fără să-și piardă calitatea. Este foarte important să nu cumpere ceva ce trebuie aruncat după două zile. Mulți observă diferența între fructele locale și cele importate, mai ales la gust. Noi vrem să menținem această linie a prospețimii și calității.
Proiectul „De la Sarmale la Tapas” este susținut de Ambasada Regatului Spaniei în România
Montaj video: Sergiu Ioana.
Interviul a fost transcris cu Vatis Tech.
Ziua si capsunarii. Pe cine intereseaza ce au facut acesti doi capsunari prin Spania? Acest mod de viata vi se pare un model pentru copiii romani? Sau, ce vreti sa demonstati?
Bună ziua. Proiectul „De la Sarmale la Tapas” este derulat împreună cu Ambasada Spaniei în România și este un studiu despre românii care traiesc și muncesc aici. Acești oameni din episodul pe care l-ați comentat nu sunt „căpșunari”, au o afacere privată din domeniul comerțului alimentar și o alta în agricultură. De altfel nu cred că e nimic rău în a fi „căpșunar”, dacă vă referiți la munca în agricultură. Fără căpșunari nu am avea pâine, legume și fructe și multe altele pe masă. Acești oameni au plecat din România pentru că și-au dorit să trăiască în altă țară, nu este nimic de condamnat, mai ales într-o lume deschisă ca cea actuală. Sunt oameni care au reușit în viață muncind foarte mult, au crescut doi copii și nu văd de ce nu ar putea fi modele și pentru alții. Fiecare om are alte visuri, nu ne dorim toți aceleași lucruri, dar este minunat când reușim să ni le îndeplinim.