Curiozități agrifood – Ceea ce numim piper roz nu este fructul plantei de piper, ci provine de la un arbust înrudit cu mango

Curiozități agrifood – Ceea ce numim piper roz nu este fructul plantei de piper, ci provine de la un arbust înrudit cu mango

Curiozități agrifood - Ceea ce numim piper roz nu este fructul plantei de piper, ci provine de la un arbust înrudit cu mango
colaj foto g4food.ro

Piperul roz, folosit adesea în preparatele gourmet pentru că este caracterizat de o aromă aparte, nu este propriu zis piper. Nu aparține speciei Piper nigrum, așa cum este cazul piperului negru, verde sau alb.

Aceste mici bobițe de culoare roz intens spre ciclam extrem de aromate provin în realitate de la planta numită Schinus terebinthifolius, cunoscută și sub numele de „fals piper roz” sau „arborele de piper brazilian”.

Este un arbust din familia Anacardiaceae, căreia îi aparține și fructul de mango, dar și arbuștii care produc fisticul și nucile caju. Este un arbore veșnic verde, care crește în America de sud și poate ajunge până la 6–10 metri.

Are frunze verde-închis, groase, caracterizate și ele de aceeași aromă, dar mai puțin intensă.  Produce flori albe grupate în ciorchini, ale căror fructe sunt exact boabele, inițial roz, și care devin roșii și lucioase după coacere.

Aroma este delicată, dulceagă, cu note fructate și doar foarte ușor piperat. Nu conțin nici piperină, specifică piperului, nici capsaicină, specific ardeilor iuți. Se folosesc și întregi, dar și zdrobite sau măcinate, pentru a aromatiza preparate din pește, carne albă, brânzeturi proaspete, salate, sosuri și chiar deserturi sau cocktailuri. Sunt și foarte decorative datorită culorii lor vii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă