Analiză: Toamnă tensionată în negocierile pentru Politica Agricolă Comună/ Bruxelles pregătește limitarea subvențiilor la fermele mari/ Peste 90% dintre fermierii UE au primit sub pragul de 20.000 EUR, în 2023

negocieri politica agricola comuna Sursa foto madr.ro

Comisia Europeană se află în pragul unei controverse majore privind viitorul plăților agricole. Executivul de la Bruxelles intenționează să limiteze suma maximă pe care un fermier o poate primi ca subvenție, ceea ce ar putea afecta în special marile exploatații agricole, în timp ce majoritatea fermierilor europeni ar resimți doar indirect noile reguli.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Cuvântul de ordine este ”plafonare”

Regulile privind limitarea plăților către fermele mari nu sunt o noutate. Până acum, au mai existat propuneri similar, dar acestea au fost respinse de statetele membre, cât și de marii producători agricoli. Totuși, Comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, nu a cedat în fața lobby-iștilor, potrivit politico.eu

„Știu că anumitor state membre nu le va plăcea. Anumitor regiuni din Uniunea Europeană nu le va plăcea. Dar dacă vrem să sprijinim mai bine tinerii fermieri, noii fermieri, micii fermieri, trebuie să-i sprijinim din surse existente”.

Noile negocieri pentru Politica Agricolă Comună de după 2027 încep toamna aceasta între Comisie și Consiliul UE, care reprezintă cele 27 de state membre, iar discuțiile  vor fi, cum este de așteptat, deosebit de intense.

Ce spun statisticile

Datele pentru exercițiul financiar 2023 arată că 20% dintre fermele UE au primit 80% din plățile directe, majoritatea fiind plăți decuplate pe hectar. Aceasta înseamnă că marile ferme beneficiază de sume uriașe, chiar dacă producția nu este condiționată.

Noua propunere prevede că țările membre ar putea plăti fermierilor între 130 și 240 de euro în medie pe hectar, cu un plafon maxim de 100.000 de euro anual, pentru sprijinul decuplat pe suprafață.

Sumele care depășesc pragurile ar urma să fie reduse progresiv, cu rate între 25% și 50%, în funcție de cuantum.

Peste 54% din plățile decuplate efectuate în 2023 depășeau 20.000 EUR, ceea ce ar fi putut fi afectat de noile reguli.

În Slovacia și Cehia, procentul urcă la peste 85%, marile ferme de peste 50 hectare controlând mai mult de 90% din terenul agricol utilizat.

În Grecia, însă, 90% din plățile decuplate au mers către fermieri cu sub 20.000 EUR, ceea ce înseamnă că doar 10% din fonduri ar fi afectate.

O parte semnificativă a fondurilor ar putea fi supusă plafonării

Chiar dacă o parte semnificativă a fondurilor ar putea fi supusă plafonării, peste 90% dintre fermierii UE au primit sub pragul de 20.000 EUR în 2023 și nu vor simți direct noile reguli.

În Luxemburg și Franța, aproximativ 40% dintre beneficiari ar putea resimți presiunea, dar în majoritatea celorlalte state membre procentul este sub 25%.

Bruxelles-ul se pregătește astfel pentru o toamnă tensionată în negocierile pentru Politica Agricolă Comună, unde echilibrul între sprijinirea fermierilor mici și limitarea avantajelor pentru marile exploatații va fi în centrul dezbaterii.

Micii fermieri din România vor avea de câștigat

România se află în topul Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de fermieri, având aproape 3,5 milioane de persoane implicate în activități agricole. Totuși, majoritatea acestor ferme sunt de mici dimensiuni, astfel încât peste 90% din fermele din România au mai puțin de 5 hectare. Ori, toate aceste schimbări vin tocmai în sprijinul acestor mici fermieri.

În anul 2023, numărul exploatațiilor agricole din România era de 2,859 milioane, cu o suprafață agricolă utilizată de aproximativ 12,55 milioane hectare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *