VIDEO „Parizerul cu hârtie igienică” și alte mituri despre aditivii alimentari / Dana Pop: „Dacă au primit număr E, înseamnă că au fost studiate”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

E-urile continuă să sperie mulți consumatori, iar expresii precum „chimicale”, „aditivi cancerigeni” sau „parizer cu hârtie igienică” circulă de ani întregi în spațiul public. În noul episod al podcastului „DISPUTANDUM”, realizat de Cosmin Dragomir pentru G4Food, Dana Pop, doctor inginer în biotehnologii alimentare, explică de unde apar aceste mituri și cum funcționează, în realitate, autorizarea aditivilor alimentari.

Specialistul spune că simpla prezență a unui cod „E” pe etichetă nu înseamnă automat pericol.

„Parizerul cu hârtie igienică” este un mit

Discuția pornește de la una dintre cele mai cunoscute legende urbane despre industria alimentară românească.

„Parizerul cu hârtie igienică cred că vine de la aditivul carboximetil celuloză, care sună a celuloză. Și lumea face paralela: celuloză egal hârtie, hârtie igienică, gata — parizer cu hârtie igienică”, explică Dana Pop.

Specialistul spune că multe dintre aceste mituri au pornit din necunoașterea termenilor tehnici folosiți pe etichete și din felul în care denumirile chimice sunt percepute de consumatori.

„Dacă au primit număr E, înseamnă că au fost studiate”

Dana Pop explică faptul că aditivii alimentari autorizați la nivel european trec prin numeroase evaluări și teste înainte să fie acceptați în industrie.

„Nu s-a demonstrat că aditivii autorizați sunt cancerigeni. Altfel nu s-ar fi utilizat. Autorizarea lor și faptul că au primit un număr E și apar în legislația aditivilor alimentari, deci că pot fi utilizați în produsele alimentare, înseamnă că au existat studii care au analizat inclusiv cantitatea din aditivul respectiv care, dacă ar fi ingerată într-o singură zi, ar putea deveni periculoasă.

Și îți spun eu că marea majoritate a aditivilor alimentari se pot adăuga quantum satis într-un produs alimentar. Dar nu îți convine să mănânci gumă guar sub formă de praf, deși ea te ajută la digestie. Dacă mănânci mai mult de 6 grame într-un produs, poți chiar să faci un claim de sănătate pe produsul respectiv, că te ajută la digestie, dacă mănânci 100 de grame din produsul care conține 6 grame de gumă guar.”

De ce denumirile chimice sperie consumatorii

Potrivit Danei Pop, mulți producători aleg să scrie pe etichetă denumirea științifică a aditivului, nu codul E, iar acest lucru îi sperie pe consumatori.

„E-urile pot fi scrise pe etichetă fie cu numărul E, fie cu denumirea lor științifică. Iar marea majoritate preferă denumirea științifică. Și când vezi că numele ăla sună a chimicală pură, atunci începi să te întrebi. Dar acelea sunt, de fapt, E-urile pentru care există anumite cantități admise în produsele alimentare și pe care nu ai voie să le depășești. Acelea sunt cele cu limitări”, afirmă aceasta.

Dana Pop oferă și exemplul antiaglomeranților folosiți în sarea alimentară.

„Sarea de bucătărie are antiaglomeranți E535 și E536, care sunt feroceanură de sodiu și feroceanură de calciu. Da, denumirea sună rău, mai ales când auzi cuvântul «cianură», dar sunt substanțe autorizate în anumite cantități și pe care le putem consuma”, afirmă specialistul.

Aceasta atrage însă atenția că problema principală este acumularea și consumul excesiv de produse ultra-procesate.

„Chestia e că se adună”, spune Dana Pop în podcast.

Aurul comestibil este și el un E

Unul dintre cele mai surprinzătoare exemple din discuție este cel al aurului alimentar, folosit în unele produse premium.

„Este E-O101 aurul comestibil, dar este face parte din lista aditivilor a nu adăugați cuantum satis adăugați în anumite proporții, fiindcă tu nu poți să mănânci prea mult aur, că nu poți să-l digeri. Înțelegi? Nici argint”, spune Dana Pop.

Specialistul explică faptul că și în cazul acestui tip de aditiv există limite clare de utilizare.

„Nu orice produs ultra-procesat este automat toxic”

Discuția atinge și tema produselor ultra-procesate și a tendinței consumatorilor de a eticheta automat drept „toxice” toate produsele care conțin aditivi.

„Există tendința asta: «mă feresc de produse ultra-procesate». Dar inclusiv acasă facem produse ultra-procesate. Chiftelele, de exemplu: tocăm carnea, o amestecăm cu ingrediente, o prăjim, o răcim. Sunt multe operații tehnologice”, explică Dana Pop.

Diferența, spune ea, este legată mai ales de cantitatea de aditivi utilizați și de nivelul de procesare industrială.