Foto: G4Food
Au plecat din România cu o fetiță mică și acum au doi nepoți care cresc în Alicate. „Fata e acum mai mult de aici decât din România, s-a măritat cu un băiat, român și el, pe care îl cunoaște de când s-a născut, au fost amândoi în aceeași maternitate. Avem și două nepoțele”, spune bunicul Bușcă, emoționat. Iar soția îl completează cu lacrimi în ochi: „Mi-e greu, am un gol în suflet, mi-e dor de familie și mi-e nu știu cum că nu pot fi alături de părinți să-i ajut. Dar nu ne putem întoarce, ne-am făcut un rost aici și fata nu vrea să mai plece, are casă, familie, afacerea ei… Rămânem toți aici.”
Restaurant spaniol cu un „toque rumano”
După mulți ani de muncă pentru alții și de viață grea pe șantier (capul familiei) s-au hotărât să facă ceva „al lor” și așa a apărut „La Tapita”. Soția gătește, soțul ajută cu servirea, conversează clienții, mai repară una alta.
Mâncare românească? „Mici, cârnați și ciorbă de burtă. Am încercat și cu ciorbă de perișoare, dar n-a mers și am renunțat. Ne mai întreabă unul, altul de papanași și prăjituri românești, dar nu putem face, că suntem un restaurant de cartier, nu vin atât de mulți români ca să putem trăi din mâncare românească”. „Facem la cerere sarmale și altele, dar aici vin mai mult cei din zonă, care vor mâncare de-a lor, tapas. Inclusiv salata a la russe o facem cum le place lor, cu pește, când și când cu pui, ca la noi. Mai gustă ei și din mâncarea românească, încearcă”.
Pizzeria completează meniul
Când a apărut un pizzar în afacere s-au hotărât să deschidă și o pizzerie. E peste drum, strada ditre ele e îngustă, iar afacerea merge bine. Așa că au și mâncare spaniolă și italiană și românească.
Turiști sunt mulți în Alicante, inclusiv români, dar prin zona lor ajung ocazional. „Sunt mulți români din SUA, Anglia, Irlanda, Canada care vin aici în vacanță, le place că e cald și frumos, apoi își cumpără case și se mută”.
Teren pentru evenimente
Evenimente nu fac, nunți, botezuri, că restaurantul e micuț și nu e loc, dar au un teren pe care îl închiriază celor care vor să organizeze ceva cu câteva zeci sau sute de invitați. „Pentru asta nu gătesc eu, spune doamna Bușcă. Vine fiecare cu mâncare de acasă sau își fac acolo grătar, paella”.
Acasă, mâncare românească
Acasă mănâncă românește, la fel și copiii. „Da, gătesc, ce avem poftă și nu facem aici. (Mămăligă cu brânză, o slană – completează soțul). Fata și ea gătește românește, nepoților le place mâncarea românească, sarmale, supă de pui. Nu prea cumpără gata făcut, gătește acasă”.
Din toată povestea acestor oameni plecați în lume să-și caute destinul, e impresionantă liniștea cu care povestesc despre cât de mult au muncit până să ajungă aici, ca și cum ar fi totul de la sine înțeles. „Noi am ales o viață în care să tragem, alții vor un salariu, liniște și distracție, dar pentru noi asta e firescul”. Și nici nu le trece prin cap să se oprească.
