Târgul de Miere revine la Muzeul Satului / Produse apicole din toată țara, degustări și ateliere dedicate Zilei Internaționale a Albinei

Târgul de Miere revine la Muzeul Satului / Produse apicole din toată țara, degustări și ateliere dedicate Zilei Internaționale a Albinei
Foto Dreamstime

Târgul de Miere, eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Albinei, va avea loc între 15 și 18 mai la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Vizitatorii vor putea descoperi produse apicole din toată țara, degustări, ateliere pentru copii și discuții dedicate apiturismului și apiterapiei, transmite Agerpres.

Specialiști din România și Slovenia participă la eveniment

Târgul de Miere, eveniment dedicat Zilei Internaționale a Albinei, sărbătorită anual pe 20 mai, se va desfășura de joi până duminică la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

„Evenimentul de anul acesta reuneşte mai mulţi specialişti, atât din ţară, cât şi de peste hotare, care vor dezbate teme importante în domeniu. Astfel, alături de Ambasada Republicii Slovenia în România, vor fi prezenţi reprezentanţi ai Asociaţiei Apicultorilor din Slovenia, Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, ANTREC”, informează Muzeul Satului, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Mese rotunde despre apiturism și apiterapie

Joi vor avea loc mese rotunde dedicate apiturismului din Slovenia, situației apiturismului din România, apiterapiei, cooperării dintre apicultori și terapeuți, precum și modului în care produsele apicole pot susține sănătatea și imunitatea.

- articolul continuă mai jos -

Copiii vor putea participa la ateliere de creație unde vor învăța despre rolul și importanța albinelor.

Vizitatorii interesați de „Drumul Dulce al Mierii” sunt invitați la un ghidaj tematic susținut de muzeograful Vasile Tătaru. Turul este gratuit și începe de la intrarea din Șos. Kiseleff nr. 28, Platou „Arhondaric”, precizează muzeul.

Produse apicole din toată țara și momente artistice

Duminică, de la ora 14:00, în curtea gospodăriei Cut, la Casa Apicultorului, actorul Nae Alexandru și interpreta de muzică populară Narcisa Băleanu vor pune în scenă „Povestea Casei Cut”, un moment apreciat la fiecare ediție.

Pe aleile muzeului vor fi prezenți apicultori veniți din toată țara, care vor oferi spre degustare și vânzare diverse produse apicole.

Târgul va fi deschis între orele 9:00 și 19:00, iar accesul se face prin achiziționarea biletului de intrare în muzeu.

De ce este importantă Ziua Mondială a Albinelor

Ziua Mondială a Albinelor a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 2017, la propunerea Asociaţiei Apicultorilor din Republica Slovenia.

Scopul inițiativei este de a evidenția importanța albinelor și a altor polenizatoare pentru umanitate și de a atrage atenția asupra necesității protejării acestora.

Data de 20 mai marchează ziua de naștere a lui Anton Janša (1734-1773), considerat unul dintre pionierii apiculturii moderne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă