Târgul de Miere, eveniment dedicat Zilei Internaționale a Albinei, va avea loc de miercuri până duminică la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Vizitatorii vor putea descoperi produse apicole, degustări, ateliere pentru copii și discuții despre apicultură și apiterapie, transmite Agerpres.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ambasada Republicii Slovenia în România și reunește reprezentanți ai Asociației Apicultorilor din Slovenia, Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, ANTREC România și Asociației Bio România.
Joi sunt programate mese rotunde dedicate:
Copiii vor putea participa la ateliere de creație dedicate rolului albinelor în ecosistem.
Vizitatorii interesați de tradițiile apicole românești sunt invitați și la ghidajul tematic „Drumul Dulce al Mierii”, susținut de muzeograful Vasile Tătar.
Turul pornește de la intrarea din Șos. Kiseleff nr. 28, Platou „Arhondaric”, iar participarea este gratuită.
Pe aleile Muzeului Satului vor fi prezenți apicultori veniți din întreaga țară, care vor oferi spre degustare și vânzare:
Duminică, de la ora 12:30, în curtea gospodăriei Cut, la Casa Apicultorului, actorul Nae Alexandru și interpreta de muzică populară Narcisa Băleanu vor pune în scenă „Povestea Casei Cut”.
Târgul va fi deschis zilnic între orele 9:00 și 19:00.
Accesul se face pe baza biletului de intrare la muzeu.
Ziua Mondială a Albinelor este celebrată anual pe 20 mai și a fost instituită de Adunarea Generală a ONU în 2017, la inițiativa Asociației Apicultorilor din Slovenia.
Data marchează ziua de naștere a lui Anton Janša, considerat unul dintre pionierii apiculturii moderne.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți