O piaţă volantă va fi organizată, în weekend, în curtea sediului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 1, situat pe bulevardul Mareşal Averescu, intrarea dinspre Arcul de Triumf, transmite Agerpres.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 au scris, marţi, pe Facebook, că vizitatorii vor putea să cumpere de pe tarabe, direct de la producători: roşii, căpşuni, cireşe, verdeţuri, brânzeturi şi preparate tradiţionale din carne de toate felurile, conserve şi flori.
De asemenea, vor fi organizate ateliere pentru copii, vor picta, colora şi modela plastelină.
Producătorii încep instalarea, vineri dimineaţă, pentru a-i primi pe vizitatori, începând cu ora 12:00, iar programul se încheie la ora 20:00. Sâmbătă şi duminică piaţa va fi deschisă între orele 9:00 şi 20:00.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți