Știuletele de porumb care costă peste 1000 de euro. Nu-l poți fierbe, nici coace, dar e perfect pentru o plimbare pe plajă sau în natură

Știuletele de porumb care costă peste 1000 de euro. Nu-l poți fierbe, nici coace, dar e perfect pentru o plimbare pe plajă sau în natură
Foto: Moschino/ Zalando

Peste 1000 de euro pentru un știulete de porumb? De ce ai plăti atât? Pentru că nu este nici pentru mălai, nici pentru gătit, nici pentru dat furaj la găini. Este o poșetă plic de sezon vândută de Moschino cu nici mai mult nici mai puțin decât 6.379 ron, adică ceva mai mult de 1000 de euro.

Are 26 cm lungime și 10 cm lăţime, se închide cu un magnet și este ușor de luat la plajă sau la plimbări în parc ori în natură. Unde nu ai nevoie de prea multe „efecte” personale pe care să le înghesui în geantă.
Culorile imită perfect un știulete de porumb, așa că vei fi privită cu suspiciune și curiozitate atunci când te vei afișa cu o astfel de geantă-plic. O asortezi desigur la o ținută sport, casual, pantaloni scurți sau de in, o rochie lejeră în culori de pământ, sandale fără toc, espadrile sau teniși. Orice amintește de un câmp de vară pe care miroase a arșiță de august.
Iar dacă imaginea unui porumb pe care îl plimbi cu tine îți trezește pofte din copilărie, nu ezita să te întorci acasă și cu câțiva știuleți „autentici”, din lan sau cumpărați de la magazin și pe care să-i gătești fără mare bătaie de cap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă