Fursecuri din sticle PET? Cum ar putea arăta hrana viitorului / Cercetătorii au creat un prototip de biscuit obținut din deșeuri de plastic

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Deșeurile din plastic ar putea deveni, într-o zi, sursă de nutrienți pentru misiunile spațiale de lungă durată. Cercetători de la Southern Illinois University Carbondale au demonstrat o metodă prin care componente provenite din plastic PET sunt transformate, cu ajutorul unor drojdii modificate genetic, în proteine, grăsimi și alți compuși care pot fi folosiți pentru producerea unor alimente imprimate 3D.

Proiectul a fost finanțat în cadrul programului NASA Deep Space Food Challenge, care urmărește dezvoltarea unor soluții pentru alimentarea echipajelor în misiuni foarte lungi, inclusiv în eventuale călătorii către Marte.

Cercetarea a fost prezentată în cadrul unei reuniuni a American Chemical Society, iar produsul rezultat a primit denumirea µBites, de la „micro bites”, potrivit Futurism.

Cum sunt transformate sticlele PET în nutrienți

Tehnologia pornește de la PET, unul dintre cele mai răspândite tipuri de plastic, utilizat inclusiv pentru sticlele de apă și anumite ambalaje alimentare.

Înainte ca microorganismele să poată utiliza materialul, PET-ul este descompus printr-un proces numit dizolvare hidrotermală oxidativă. Procesul folosește căldură, apă și oxigen pentru a fragmenta plasticul în molecule mai mici, pe care drojdiile modificate genetic le pot utiliza.

Cercetătorii au folosit inclusiv tehnologia de editare genetică CRISPR pentru a modifica anumite tulpini de drojdie.

Microorganismele transformă carbonul provenit din aceste molecule în compuși biologici, inclusiv proteine, grăsimi și acizi. Materialul rezultat poate fi combinat cu fibre, amidon și îndulcitori, apoi introdus într-o imprimantă 3D pentru a obține produse alimentare în diferite forme.

Cercetătorii au ales să imprime biscuiții sub forma literei grecești µ, de unde și numele µBites.

O altă tulpină de drojdie a fost utilizată pentru a produce o aromă de vanilie din biomasă vegetală.

Biscuiții nu au fost încă testați pe oameni

Deși cercetătorii susțin că produsul final ar trebui să fie sigur pentru consum, echipa nu a primit încă aprobarea instituțională necesară pentru testarea alimentului pe oameni.

„Cred că are o aromă plăcută și atrăgătoare”, a declarat microbiologul Lahiru Jayakody, care conduce cercetarea la Southern Illinois University Carbondale. „Nu l-am gustat, dar miroase bine, ca un biscuit adevărat.”

Prin urmare, siguranța și gustul produsului nu au fost încă evaluate prin testare pe oameni.

O posibilă soluție pentru hrana astronauților

Una dintre principalele aplicații avute în vedere de cercetători este alimentarea astronauților aflați în misiuni de lungă durată.

Transportarea unor cantități foarte mari de alimente pentru o călătorie dus-întors către Marte ar putea fi dificilă și costisitoare. Ideea cercetătorilor este ca, în viitor, resursele disponibile la bordul unei nave sau într-o bază spațială să fie reutilizate pentru producerea de hrană.

Tehnologia ar putea avea aplicații și în alte medii izolate, unde aprovizionarea cu alimente este dificilă, inclusiv în submarine, baze îndepărtate sau zone afectate de dezastre.

Un kilogram de „biscuiți din plastic” costă, deocamdată, aproximativ 60 de dolari

Tehnologia este însă încă departe de o utilizare la scară largă. În prezent, producerea unui kilogram de astfel de biscuiți costă aproximativ 60 de dolari, iar procesul ar trebui optimizat semnificativ pentru a deveni mai eficient.

Specialiști citați de New Scientist atrag atenția și asupra limitărilor ideii. Metoda nu reprezintă o soluție realistă pentru întreaga problemă a deșeurilor din plastic și nu ar putea transforma sute de milioane de tone de plastic în alimente.

Cercetarea trebuie privită, cel puțin deocamdată, mai degrabă ca o posibilă tehnologie pentru situații speciale și medii extreme, unde reciclarea resurselor poate fi mai importantă decât producția alimentară la scară largă.

Pe termen lung, proiectul încearcă să răspundă unei provocări esențiale pentru explorarea spațială: cum poate fi produsă hrana atunci când transportul permanent al alimentelor de pe Pământ nu mai este o opțiune practică?