Sticla de apă pentru școală: ce alegem și cât de des trebuie spălată? / Sfaturi simple pentru igienă și hidratare, de la nutriționistul Tania Fântână

Sticla de apă pentru școală: ce alegem și cât de des trebuie spălată? / Sfaturi simple pentru igienă și hidratare, de la nutriționistul Tania Fântână
Foto: G4Food

În perioada asta, când încep pregătirile pentru școală, sunt tot felul de lucruri pe care le punem pe listă: ghiozdan, penar, haine, caserola pentru gustare și, bineînțeles, sticla de apă.

Pare un obiect banal, dar dacă o trimitem zilnic la școală și copilul bea din ea toată ziua, merită să ne gândim puțin și la material, capacitate și, mai ales, la igienă. Pentru că o sticlă care conține apă curată dimineața nu rămâne automat curată până seara. Mai ales dacă micuțul pune gura direct pe recipient, atinge capacul sau îl lasă pe bancă.

Și aici apare prima regulă pe care aș ține-o minte: sticla de apă se spală zilnic. Nu doar se clătește cu apă.

Plastic, inox sau sticlă?

Pentru școală, eu aș alege între inox alimentar de bună calitate și plastic destinat contactului cu alimentele, rezistent și ușor de curățat. Sticla este foarte bună din punct de vedere al materialului, dar pentru un copil poate fi mai puțin practică din cauza riscului de spargere și a greutății.

La plastic, important este să fie destinat contactului cu alimentele și să respectăm indicațiile producătorului privind utilizarea și spălarea. Nu aș refolosi la nesfârșit o sticlă subțire de apă îmbuteliată cumpărată din magazin. O sticlă reutilizabilă este făcută pentru utilizare repetată și poate fi curățată corespunzător.

- articolul continuă mai jos -

Inoxul are avantajul că este rezistent și nu reține atât de ușor mirosurile, dar și aici contează foarte mult construcția capacului. O sticlă foarte sofisticată, cu pai, garnituri și multe mici componente, poate fi mai greu de curățat decât una simplă.

Cât de mare să fie?

Nu cred că trebuie să îi punem copilului în ghiozdan o sticlă de un litru doar pentru că „trebuie să bea multă apă”.

Pentru un copil de școală, 500-750 ml este, în general, un interval foarte practic pentru o sticlă pe care să o poată transporta ușor.

Cantitatea exactă de apă de care are nevoie depinde de vârstă, temperatură, activitate fizică și cât primește din alte surse. Copiii mai rețin apa și din fructele și legumele de la pachețel sau dacă mănâncă la after school din supă, felul doi de mâncare și apa care este servită acolo.

Mai important decât să plece cu o sticlă mare este să aibă acces la apă și să poată bea atunci când îi este sete. Accesul la apă în școală este important pentru hidratarea copiilor, iar apa este alegerea de bază față de băuturile îndulcite.

O spălăm în fiecare zi?

Da.

Dacă sticla a fost folosită în timpul zilei, seara o golim și o spălăm cu apă caldă și detergent de vase. Nu este suficient să o clătim rapid cu apă și să o umplem din nou a doua zi.

Curățarea înseamnă apă + detergent + frecare, pentru că frecarea ajută la îndepărtarea murdăriei și a microorganismelor.

Și nu uitați de capac. De fapt, uneori capacul este partea cea mai importantă. Acolo ajung saliva, degetele, praful și resturile de mâncare de pe mâini.

Dacă are pai, supapă, garnitură de silicon sau alte componente, acestea trebuie desfăcute și spălate separat, conform instrucțiunilor producătorului și cu ajutorul unei perii speciale ce ne ajută să curățăm toate acele componente.

Este suficient să punem doar apă în ea?

Pentru școală, da, apa simplă este cea mai bună alegere.

Nu aș pune în sticla copilului suc, ceai îndulcit, lapte sau băuturi cu zahăr și apoi să o lăsăm în ghiozdan câteva ore. Cu cât băutura este mai bogată în zaharuri și substanțe nutritive, cu atât devine mai importantă curățarea foarte bună a recipientului.

Apa simplă este și mult mai ușor de gestionat din punct de vedere al igienei.

Iar dacă micuțul nu bea apă suficientă pentru că „nu are gust”, putem începe să lucrăm la acest obicei acasă. Nu trebuie să transformăm apa într-un suc cu fructe, miere sau sirop pentru ca un copil să o accepte.

Aici facem o diferență între curățare și dezinfectare. Pentru o sticlă folosită de un copil sănătos pentru apă simplă, o spălare atentă după fiecare zi de utilizare este baza. Dezinfectarea nu trebuie să devină un ritual complicat făcut zilnic dacă recipientul este curățat corect.

O putem face periodic sau atunci când există un motiv concret: sticla a căpătat miros, au apărut depuneri, a fost folosită pentru altă băutură, copilul a fost bolnav sau recipientul nu a fost curățat corespunzător o perioadă.

Nu turnăm pur și simplu clor sau alte substanțe dezinfectante în sticlă „ca să fim siguri”. Dacă producătorul permite o anumită metodă de igienizare, urmăm exact instrucțiunile respective. Pentru recipientele reutilizabile, trebuie să ținem cont de material și de indicațiile producătorului.

Avem nevoie de o perie specială?

Dacă sticla are gât îngust, da, o perie pentru sticle este foarte utilă.

Nu trebuie să fie ceva sofisticat. Important este să putem ajunge pe fundul sticlei și să frecăm pereții interiori. Pentru paiele reutilizabile există perii foarte subțiri care intră în interiorul lor.

Eu aș avea acasă o perie folosită special pentru sticla de apă, pe care o spălăm și o lăsăm să se usuce bine după utilizare.

Și aici este un detaliu pe care îl uităm des: și peria trebuie curățată. Altfel ajungem să spălăm sticla cu un obiect care, la rândul lui, este umed și murdar.

După spălare, lăsați sticla și capacul desfăcute să se usuce complet la aer. Nu închideți sticla cât este încă udă și nu o băgați umedă direct în dulap până a doua zi.

Dacă are garnituri și componente care se pot scoate, acestea trebuie și ele lăsate să se usuce.

O sticlă curată, dar permanent umedă și închisă, nu este ceea ce ne dorim.

O folosim doar la școală?

Nu este nicio problemă să fie aceeași sticlă folosită și acasă, dacă este curățată corespunzător.

Personal, mi se pare chiar mai simplu să avem o singură sticlă bună, pe care copilul o folosește atât acasă, cât și la școală, decât să avem trei recipiente diferite pe care uităm când le-am spălat.

Important este ca ea să fie golită, spălată și uscată la finalul zilei.

Când trebuie schimbată?

Nu există o regulă de tipul „la fiecare 6 luni trebuie aruncată”.

O schimbăm când materialul s-a deteriorat, apar zgârieturi profunde, fisuri, miros persistent, mucegai în zone inaccesibile, garnituri deteriorate sau părți care nu mai pot fi curățate corespunzător.

Dacă sticla arată bine, nu are miros și poate fi curățată perfect, nu trebuie aruncată doar pentru că a trecut un anumit număr de luni.

În schimb, dacă are multe mici componente pe care nu mai reușim să le curățăm, poate fi momentul să alegem una mai simplă.

O sticlă cu un capac simplu, care se desface complet și poate fi spălată ușor, poate fi o alegere mai bună pentru școală decât una foarte complicată, cu trei valve, două paie și șase garnituri pe care nimeni nu le spală.

Până la urmă, nu avem nevoie de o sticlă „perfectă”. Avem nevoie de una sigură, rezistentă, ușor de transportat și ușor de curățat.

Iar dacă ar fi să rămânem cu doar câteva lucruri din tot articolul, acestea ar fi:

  • apă simplă
  • sticlă de 500-750 ml
  • spălată după fiecare zi de folosire
  • capacul și paiul curățate separat
  • uscare completă
  • înlocuire atunci când recipientul se deteriorează

Pentru că uneori, când pregătim copilul pentru școală, ne concentrăm atât de mult pe ce punem în ghiozdan încât uităm de lucrurile pe care le folosește în fiecare zi, de zeci de ori. Iar sticla de apă este unul dintre ele și este un aspect important al igienei lui alimentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă