Știai că semințele de cânepă sunt un superaliment bogat în proteine și grăsimi sănătoase ce îți poate ajuta inima, digestia și imunitatea? O nutriționistă dezvăluie 8 modalități în care le poți consuma

canepaBUN Sursa foto: Pexels

În timp ce semințele de chia, in, dovleac și floarea-soarelui sunt câteva dintre superalimentele comune pe care le poți consuma pentru a fi sănătos, iată că mai există o variantă, mai puțin cunoscută: semințele de cânepă.

Semințele de cânepă, semințele mici și comestibile ale plantei Cannabis sativa, și-au câștigat un loc în lista superalimentelor pentru că sunt foarte nutritive, deoarece conțin proteine, acizi grași și minerale. Ca majoritatea semințelor sănătoase, ele pot fi folosite, potrivit healthshots.com, în salate sau smoothie-uri, sau chiar consumate direct. Descoperă cum poți să consumi semințe de cânepă, pentru a le încorpora în dieta ta.

Valoarea nutrițională a 100 g semințe de cânepă

  • 33,33 grame proteine
  • 10 grame carbohidrați
  • 10 grame fibre
  • 67 mg calciu
  • 12 mg fier
  • 600 mg magneziu
  • 10 mg zinc
  • 5 grame acizi grași

Aceste semințe este posibil să conțină, totuși, și o cantitate mică de canabinoizi (un grup de substanțe chimice), precum tetrahidrocannabinolul, compusul psihoactiv din cannabis, conform unui studiu publicat în Journal of Food Composition and Analysis în 2022.

Care sunt beneficiile pentru sănătate ale semințelor de cânepă?

  • Pot sprijini sănătatea inimii – „Aceste semințe sunt pline de arginină, un aminoacid care ajută la producerea oxidului nitric, important pentru dilatarea vaselor de sânge”, spune nutriționista Rakshita Mehra. Acest lucru ajută la scăderea tensiunii arteriale și reduce riscul de boli cardiovasculare. De asemenea, au acizi grași omega-3 și omega-6, care au efecte benefice asupra sănătății cardiovasculare, conform unui studiu publicat în Nutrition & Metabolism, în 2010.
  • Ajută digestia – Semințele de cânepă sunt o sursă bună de fibre solubile și insolubile, care ajută la reglarea digestiei și la promovarea mișcărilor intestinale regulate. „Acest lucru poate preveni constipația și sprijină un microbiom intestinal sănătos, care este un component esențial al digestiei”, spune nutriționista.
  • Susțin creșterea masei musculare – Acest superaliment conține nouă aminoacizi esențiali, fiind o sursă excelentă de proteine. Acest lucru este benefic pentru vegetarieni și vegani, care pot avea dificultăți în a obține toți aminoacizii de care au nevoie din surse de proteine pe bază de plante. Consumul acestor semințe poate sprijini repararea și creșterea musculară, mai ales după un antrenament.
  • Reduc inflamația – Semințele de cânepă sunt bogate în acid gamma-linolenic sau GLA, un acid gras omega-6 cunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatorii. „GLA ajută la reducerea inflamației în corp, ceea ce poate fi benefic pentru afecțiuni precum artrita și boala inflamatorie intestinală”, explică nutriționista.
  • Îmbunătățesc sănătatea pielii – Acizii grași omega-3 și omega-6 din aceste semințe ajută la menținerea unei pieli sănătoase, susținând producția naturală de uleiuri ale pielii. Aceste semințe au activitate antiinflamatorie, astfel încât pot ajuta la tratarea unor afecțiuni ale pielii, precum acneea și psoriazisul, conform unui studiu publicat în Pharmaceutics, în mai 2024.
  • Ajută la pierderea în greutate – Semințele de cânepă sunt bogate în proteine și fibre, ambele având rolul de a promova senzația de sațietate și de a reduce pofta de mâncare. Acest lucru poate ajuta la gestionarea greutății prin prevenirea supraalimentării. În plus, grăsimile sănătoase din semințele de cânepă ajută la reglarea metabolismului și sprijină pierderea de grăsime, menținând în același timp masa musculară slabă.
  • Întăresc imunitatea – Ar trebui să înveți cum să consumi semințe de cânepă și să le încorporezi în dieta ta zilnică, deoarece sunt pline de nutrienți precum zinc, magneziu și fier. Acestea sunt vitale pentru un sistem imunitar sănătos. „În special zincul joacă un rol cheie în funcția imunitară și ajută la protejarea corpului împotriva infecțiilor”, spune Mehra. Consumul regulat al acestor semințe sănătoase poate sprijini sistemul imunitar.

Cum să consumi semințe de cânepă?

  • Consumă-le direct – Ca o gustare nutritivă. Aceste semințe sănătoase sunt adesea consumate în forma lor decojită și au un gust moale și nucos. Le poți consuma și direct din pachet. „Poți consuma între 1 și 3 linguri de semințe pe zi pentru a obține un echilibru bun de proteine, acizi grași, fibre și alți nutrienți esențiali, fără a consuma prea multe calorii”, spune nutriționista,
  • Semințe de cânepă înmuiate – Înmuiarea semințelor de cânepă în apă le poate face mai ușor de digerat și ajută la eliberarea nutrienților lor. Pune 1-2 linguri din aceste semințe într-un pahar sau bol. Adaugă 1/4 – 1/2 cană de apă. Lasă semințele să se înmoaie câteva ore sau peste noapte pentru a le înmuia. Amestecă semințele înmuiate în apă și bea-le ca o băutură revigorantă, plină de nutrienți.
  • Apă cu semințe de cânepă – Crează o băutură cu apă infuzată cu semințe de cânepă, adăugând 1 lingură de semințe într-un pahar cu apă filtrată. Așteaptă 10-15 minute, după care semințele vor pluti la suprafață. Opțional, poți adăuga puțin suc de lămâie sau lime pentru a îmbunătăți gustul.
  • Smoothie cu semințe de cânepă – Ia un pahar și pune următoarele ingrediente: 1 lingură de semințe de cânepă, 1 cană de spanac sau kale, 1/2 banană pentru dulceață natural, 1/2 cană de fructe de pădure, 1/2 cană de apă sau lapte de migdale
  • Salate cu semințe de cânepă – În timp ce înveți cum să consumi semințe de cânepă, adaugă-le în salate. Amestecă următoarele ingrediente pentru o salată hrănitoare: 2 linguri de semințe de cânepă, o mână de verdețuri precum spanac, frunze de muștar sau kale, 10 roșii cherry, 1 castravete tăiat, 3 ardei grași tăiați, 1 linguriță de ulei de măsline și sucul de la o lămâie.
  • Ovăz cu semințe de cânepă – Învățând cum să consumi semințe de cânepă la micul dejun, este o metodă excelentă de a începe ziua. Folosește următoarele ingrediente pentru a face ovăz cu semințe de cânepă: 1 lingură de semințe de cânepă, 1/2 cană de ovăz (răzuit sau tăiat fin), 1/2 cană de lapte de migdale sau apă.
  • Bile energetice cu semințe de cânepă – Poți face bile energetice fără coacere folosind aceste semințe. Ia următoarele ingrediente, amestecă-le și formează-le în bile: 1/4 cană de semințe de cânepă, 1/4 cană de unt de arahide nesărat (sau unt de migdale), 1/2 cană de ovăz, 1 lingură de miere și 1 lingură de semințe de chia.
  • Bol de iaurt cu semințe de cânepă – Iată un alt sfat dacă vrei să înveți cum să consumi semințe de cânepă. Adaugă-le într-un bol cu iaurt și fructe de pădure. „Această combinație de alimente este o modalitate excelentă de a crește conținutul de proteine și fibre”, spune nutriționista. Aceasta este, de asemenea, o gustare sățioasă și cu puține calorii, făcând-o una dintre cele mai sănătoase metode de pierdere în greutate.

Ce efecte secundare pot avea semințele de cânepă

Aceste semințe sunt, în general, considerate sigure și foarte nutritive, dar în timp ce înveți cum să consumi semințe de cânepă, asigură-te că ești conștient de efectele lor secundare:

  • Probleme digestive: Sunt bogate în fibre, astfel că un consum prea mare, fără o hidratare adecvată, poate duce la disconfort digestiv, cum ar fi balonare și gaze.
  • Reacții alergice: Nu sunt foarte comune, dar unele persoane pot fi alergice la semințele de cânepă. Poate apărea mâncărime sau umflături în cazul unei alergii.
  • Efecte de subțiere a sângelui: Aceste semințe conțin acizi grași omega-3, care au proprietăți antiinflamatorii și pot acționa ca un agent natural de subțiere a sângelui. Deși acest lucru este benefic pentru sănătatea inimii, persoanele care iau medicamente pentru subțierea sângelui, cum ar fi warfarina sau aspirina, ar trebui să fie precaute în consumul unor cantități mari de semințe de cânepă, deoarece pot crește riscul de sângerare.
  • Consum excesiv de calorii: Sunt dense în calorii datorită grăsimilor lor sănătoase, astfel că un consum în cantități mari poate duce la un exces de calorii, afectând eforturile de pierdere sau menținere a greutății.

Semințele de cânepă pot fi bune pentru inimă sau pentru menținerea greutății. Dar înainte de a învăța cum să consumi semințe de cânepă și de a le adăuga în dieta ta, consultă medicul, mai ales dacă iei medicamente.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *