Iată lista de cumpărături, plus câteva note scurte despre vânzători:
”Rădăcinoase și verdețuri din Matache, de la Nea Petrică (la el se poate plăti și cu cardul). Cartofi și usturoi de la Nea Nelu – și la el se poate plăti cu cardul. Fac parte din facțiunea reformistă a pieței. Carne de la La Mircea Măcelaru’, dacă nu știați, cam cea mai șmecheră măcelărie cu porc din București (cu neporc e clar Abu Bakri, mai mică și mai de cartier decât Mircea, care e un fel de holding al cârnaților deja). La MM se stătea regulamentar la coadă afară, cu spațiu de 1,5 m între oameni și înauntru nu intrau decât două persoane în același timp. Am senzația că însuși MM vindea. Lapte, orez, mălai de la o doamnă drăguță tot din Matache. Un vin moldovenesc destul de fancy și niște bere craft de la ceva butic hipsteresc de pe Dinicu Golescu. Iar nelipsitele șervete de bucătărie și hârtie igienică de la Nea Puiu, de peste drum, liderul informal al străzii de vreo 30 de ani.”
Recomandarea Corinei e clară: ”Se poate și fără înghesuială și c-o mână de ajutor către micii antreprenori, care au mare nevoie de noi zilele astea”.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți