ANALIZĂ | Apa uzată în agricultură: un model de economie circulară sau o problemă ecologică? / Daniel Buda: „Conform unei estimări, până în 2030, jumătate dintre bazinele hidrografice ale Europei ar putea suferi din cauza deficitului de apă”

Unul dintre fenomenele care ridică probleme agricultorilor europeni este seceta prelungită. Utilizarea intensă a apei atât pentru consum, cât și pentru industrie și agricultură, precum și evoluția climei au făcut ca resursele să se împuțineze dramatic. 

Specialiștii avertizează că omenirea s-ar putea confrunta cu probleme serioase în acest domeniu într-un viitor mult mai apropiat decât ne imaginăm.

În Regulamentul Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene privind cerințele minime pentru reutilizarea apei din 2020 se menționează:

„Resursele de apă ale Uniunii sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari, ceea ce generează un deficit de apă și deteriorarea calității apei. În special, schimbările climatice, condițiile meteorologice imprevizibile și seceta contribuie în mod semnificativ la creșterea presiunii generate de dezvoltarea urbană și de agricultură asupra disponibilității apei dulci”.

De la îngrijorare la acțiune. Ce măsuri s-au luat de-a lungul timpului?

Primele inițiative la nivel european datează din 1980, când a fost introdusă prima directivă privind apa potabilă.

 A urmat Convenția privind apa, la care UE este parte, adoptată la Helsinki în 1992. Aceasta consolidează măsurile naționale și cooperarea internațională pentru gestionarea ecologică și protecția apelor de suprafață și a apelor subterane transfrontaliere.

În 1997, Convenția privind dreptul de utilizare în alte scopuri decât navigația a cursurilor de apă internaționale a stabilit standarde de bază și norme de cooperare între statele cursurilor de apă în ceea ce privește utilizarea, gestionarea și protecția cursurilor de apă internaționale.

În 2012, Comisia a lansat Planul de salvgardare a resurselor de apă ale Europei, o strategie pe termen lung care urmărește să asigure disponibilitatea apei la un nivel de calitate suficient pentru toate utilizările legitime, printr-o punere în aplicare mai bună a politicii actuale a UE privind apa, prin integrarea obiectivelor politicii privind apa în alte domenii politice și prin remedierea lacunelor existente în cadrul actual.

La acestea se adaugă Directiva-cadru a UE privind apa (2000/60/CE) care, în conformitate cu site-ul Parlamentului European, stabilește un cadru pentru protecția apelor interioare de suprafață, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane. Aceasta urmărește să prevină și să reducă poluarea, să promoveze utilizarea sustenabilă a apei, să protejeze și să îmbunătățească mediul acvatic și să atenueze efectele inundațiilor și secetelor. Obiectivul global îl reprezintă atingerea unei stări ecologice bune pentru toate apele. În sprijinul acestui cadru vin și directive mai specifice, cum ar fi cea privind apele subterane, apa potabilă, apele reziduale urbane, nitrații etc.

O primă inițiativă privind reutilizare apei a fost propusă de Comisia Europeană în 2019. Tehnica nu era nouă în UE la acel moment, dar practica sa era limitată la câteva state. În documentul prin care CE consfințește încheierea uni acord între statele membre privind acest domeniu, se stipulează:

„În prezent, practica reutilizării apei este aplicată numai de câteva state membre, neatingându-și nici pe departe întregul potențial. Normele recent convenite vor facilita și vor stimula adoptarea acestei practici benefice, care le oferă fermierilor o mai mare previzibilitate privind aprovizionarea cu apă curată și, de asemenea, îi ajută să se adapteze la schimbările climatice și să atenueze efectele acestora. Prin stabilirea unor cerințe minime, noile norme vor garanta siguranța acestei practici și vor spori încrederea cetățenilor în produsele agricole de pe piața internă a UE. Această abordare armonizată va facilita, de asemenea, buna funcționare a pieței interne a produselor agricole și le va oferi operatorilor și furnizorilor de tehnologii noi oportunități de afaceri. (…)

Pe lângă cerințele minime armonizate, noul act legislativ stabilește, de asemenea, cerințe minime armonizate în materie de monitorizare, conține dispoziții privind gestionarea riscurilor, referitoare la evaluarea și abordarea riscurilor potențiale suplimentare pentru sănătate și a posibilelor riscuri de mediu, prevede o procedură de autorizare și include dispoziții privind transparența, conform cărora informațiile-cheie privind orice proiect de reutilizare a apei urmează să fie făcute publice”.

Despre avantaje și riscuri

Majoritatea celor implicați în agricultura au remarcat avantajele evidente ale reutilizării apelor. 

Daniel Buda, europarlamentar și membru al Comisiei pentru agricultură, remarca: 

„Resursele de apă sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari și se așteaptă ca situația să se înrăutățească din cauza schimbărilor climatice. Conform unei estimări, până în 2030, jumătate dintre bazinele hidrografice ale Europei ar putea suferi din cauza deficitului de apă. (…) Noile norme prevăd utilizarea apei uzate epurate pentru irigarea agricolă, iar aplicate uniform la nivelul UE, acestea ar echilibra condițiile de concurență atât pentru operatorii stațiilor de recuperare, cât și pentru agricultori. De asemenea, acestea vor preveni obstacolele care ar putea apărea în calea liberei circulații a produselor agricole”.

Care ar putea fi riscurile?

Există voci care pomenesc posibilitatea transmiterii, pe această cale a agenților patogeni ale unor boli cu transmitere hidrică. 

Chiar CE a avertizat: „Trebuie identificate potențialele pericole prezente în apele recuperate, de exemplu poluanții, agenții patogeni sau alte substanțe care ar putea prezenta un risc pentru sănătatea umană și animală, pentru culturi și pentru mediu, inclusiv pentru floră și faună, pe baza caracteristicilor calitative ale surselor apelor uzate, prin selectarea acelor agenți patogeni, a acelor poluanți sau a acelor alte substanțe care ar putea prezenta un risc pentru sănătate sau pentru mediu dacă nu sunt eliminate din apele recuperate”.

Din fericire exista și prevederi menite a preveni asemenea situații. Din nou, europarlamentarul Daniel Buda:

„Pentru a garanta siguranța culturilor, noile norme prevăd cerințe minime pentru calitatea apei, necesită o monitorizare frecventă și obligă operatorii de stații de epurare să elaboreze planuri de gestionare a riscurilor. Autoritățile din statele membre vor emite permise pentru stațiile de epurare și vor verifica dacă normele sunt conforme”.

Cipru și Malta reutilizează, deja, mai mult de 90% și respectiv 60% din apele uzate

Pe site-ul apanoastră.ro, administrat de către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, este scos în evidență un alt potențial avantaj pentru fermieri :

„Recent, într-un oraș din România, a fost lansată ideea de a se folosi apele uzate din localitate pentru irigarea terenurilor agricole din proximitate. Concret, proiectul constă în a nu epura în totalitate respectiva apă, astfel încât să se păstreze azotul și fosforul din ea. Aceste două substanțe reprezintă nutrienți esențiali pentru plante. În mod obișnuit, fermierii cheltuiesc sume însemnate pentru a le procura și apoi a le distribui în culturi. Utilizând apa care deja le conține, ca deșeuri, ar putea realiza economii însemnate. Pe de altă parte, edilii orașelor ar realiza, la rândul lor, economii semnificative, nemaicheltuind banii pentru energia și materialele necesare extragerii reziduurilor de azot și fosfor din apă. Așadar, o idee din care toată lumea ar avea de câștigat. Dacă apa uzată este tratată în mod corespunzător, conform regulamentului european, poate reprezenta o alternativă eficientă pentru acoperirea cererii de apă a sectorului agricol.

O idee asemănătoare a fost pusă în practică cu mai mulți ani în urmă, când apele infestate cu compuși amoniacali de la Combinatul chimic Săvinești erau folosite pentru agricultură. Proiectul, deși foarte promițător, a încetat, odată cu închiderea respectivei unități de producție”.

Din aceeași sursă aflăm că, la nivelul anului 2022, 1 miliard de metri cubi de ape uzate urbane tratate erau reutilizați anual, ceea ce reprezintă aproximativ 2,4% din efluenții de ape uzate urbane tratate și mai puțin de 0,5% din prelevările anuale de apă dulce din UE.

„Dar potențialul UE este mult mai mare, estimat de ordinul a 6 miliarde de metri cubi – de șase ori volumul actual. Atât statele-membre sudice, cum ar fi Spania, Italia, Grecia, Malta și Cipru, cât și statele membre din nord, precum Belgia, Germania și Regatul Unit, au deja implementate numeroase inițiative privind reutilizarea apei pentru irigații, utilizări industriale și reîncărcarea acviferelor.

Cipru și Malta reutilizează, deja, mai mult de 90% și respectiv 60% din apele uzate, în timp ce Grecia, Italia și Spania reutilizează între 5% și 12% din efluenții lor, indicând în mod clar un potențial uriaș de absorbție ulterioară”.

De remarcat faptul că această strategie a reutilizării apelor reziduale în agricultură se integrează în cumulul de strategii ale Uniunii privind adaptarea la schimbările climatice, cum ar fi controversatul Pact Verde.