Produse pe bază de insecte vândute în Romania / Ce preț au și ce ,,delicatese” poți prepara cu făina de greieri

insecte, produse pe baza de insecte, faina de greieri Sursa foto: Arisa Thepbanchornchai | Dreamstime.com

Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), insectele ca alimente vor juca un rol principal în abordarea numeroaselor probleme cu care ne confruntăm în prezent și ne vom confrunta și în viitor. Este vorba, printre altele, de creșterea costului proteinelor animale, insecuritatea alimentară, presiunile asupra mediului, creșterea populației și creșterea constantă a cererii de proteine în rândul claselor de mijloc.

Insectele se găsesc în abundență peste tot în lume, iar în unele țări ele sunt consumate frecvent și de un număr mare de persoane. Sunt bogate în proteine și reprezintă mai puțin de 1% din amprenta de carbon a animalelor. Potrivit unor specialiști, insectele sunt alternativa alimentară ideală care facilitează trecerea la o alimentație sănătoasă și durabilă.

Acesta rămâne, însă, un subiect controversat, mulți oameni respingând consumul de insecte. Circulă, de asemenea, multe mituri și știri false legate de acest domeniu.

Totuși, dacă nu respingi ideea consumului acestor alimente, G4Food îți prezintă o serie de produse disponibile deja pe piața din România. Iată câteva exemple:

Făină de greieri Nimavert – 55 de lei de la eMAG

Făina proteică de insecte din greieri nu are gust, doar o aromă umami de nucă și este bogată în proteine. Puteți amesteca făina de greieri cu un alt tip de făină sau pur și simplu o puteți adăuga la rețeta voastră preferată. Pudra proteică de greieri se poate adăuga la orice rețetă pentru un plus de proteine, vitamina B12 și fier. Puteți încerca: smoothie-uri, clătite, fursecuri, brioșe, nachos, pâine, omlete, supe, biscuiți sau budinci.

Greieri crocanți pentru gustare în drumeție Grig Sour Cream & Onion – 19 lei la 4camping.ro

Greierii crocanți cu aromă de Cream & Onion sunt o gustare sănătoasă, neconvențională de seară. „Sunt perfecți pentru refacerea proteinelor în timpul deplasării și pot fi oferiți drept un cadou neobișnuit pentru prieteni”, potrivit descrierii din magazinul online.

insecte, produse pe baza de insecte, faina de greieri

Greieri prăjiți și condimentați Cheesy Cheddar – 30 de lei la mayyacafe.ro

Combinația dintre greierii prăjiți și condimentele cu aromă de brânză cheddar creează un produs crocant, cu un gust îndrăzneț și savuros, potrivit producătorului. Acești greieri sunt o alternativă la gustările tradiționale, cum ar fi chipsurile sau biscuiții, pentru cei care doresc să încerce ceva nou și bogat în proteine. În plus, această gustare este o sursă de proteine, deoarece greierii sunt cunoscuți a fi bogați în nutrienți.

Chipsuri proteice din mazăre și greieri cu semințe de mac marca Sens – 10,90 lei pe gymbeam.ro

Un alt produs pe bază de insecte, dedicat pasionaților de fitness, este acest tip de chipsuri. O gustare crocantă care se laudă cu un conținut ridicat de proteine și fibre. Este o alternativă la chipsurile obișnuite, cu un profil nutrițional echilibrat. „Vă puteți bucura de gustul lor excelent în orice moment al zilei. Îi vor mulțumi pe toți cei cărora le place să descopere noi arome sau care caută gustarea potrivită pentru serialul lor TV preferat sau pentru invitați”, potrivit producătorului.

Baton din făină de greier Sens cu ciocolată neagră și vișine – 9 lei la 4camping.ro

„Cu batonul energizant Sens Dark Chocolate and Cherry vă dovedim că până și insectele pot avea un gust delicios.” – așa este promovat produsul în magazinele online.

Hrană pentru câini: Insecte cu cartofi și morcovi Greenwoods – 135 de lei pe Zooplus.ro

Animalele dumneavoastră de companie au și ele parte de produse comestibile din insecte. Insecte cu cartofi și morcovi Greenwoods este o hrană umedă premium pentru câini care include 50% larve de Hermetia illucens. În combinație cu cartofi digerabili și morcovi crocanți, rezultă o hrană completă, preparată din puține ingrediente, fără cereale, fără coloranți sau arome artificiale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *