Producția de bere din România a scăzut cu 9% în 2026. Industria avertizează asupra declinului consumului: „Este nevoie de măsuri pe termen lung”

Producția de bere din România a scăzut cu 9% în 2026. Industria avertizează asupra declinului consumului: „Este nevoie de măsuri pe termen lung”
Foto Dreamstime

Producția de bere din România a scăzut cu 9% în primul semestru din 2026, la 8,1 milioane de hectolitri, potrivit datelor Asociației Berarii României. Industria susține că majorarea accizei și presiunea fiscală afectează consumul, investițiile și producția locală, notează Economedia.

Producția de bere din România continuă să scadă, după ce 2025 a adus cel mai redus nivel al pieței din ultimele două decenii. În primele șase luni din 2026, producția a ajuns la 8,1 milioane de hectolitri, cu 9% sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă din 2025, potrivit Asociației Berarii României.

Reprezentanții industriei estimează că, dacă tendința se menține și în a doua jumătate a anului, piața ar putea coborî la aproximativ 13,1 milioane de hectolitri în 2026, ceea ce ar reprezenta un nou minim.

Industria pune declinul pe seama accizei

Asociația Berarii României indică majorarea accizei drept unul dintre principalii factori care au contribuit la contracția pieței. Potrivit organizației, acciza la bere a crescut cu peste 26% din 2025 până în prezent și cu 55% cumulat din 2022.

Industria susține că majorarea taxării nu a generat o creștere proporțională a veniturilor bugetare. Potrivit estimărilor citate de asociație, încasările din accize ar urma să crească în 2026 cu doar 2,7% față de anul precedent, în timp ce piața ar putea pierde aproximativ 1,3 milioane de hectolitri ca volum.

- articolul continuă mai jos -

„Sectorul berii a ajuns la un prag maxim de presiune fiscală și un prag minim de volum în prima jumătate a anului 2026. Este un semnal de alarmă care trebuie tras și dovada că este nevoie de măsuri pe termen lung”, a declarat Constantin Bratu, director general al Berarii României.

El susține că industria nu solicită facilități fiscale, ci un nivel predictibil al accizei, care să permită companiilor să își planifice investițiile și să mențină producția locală.

„Istoria ne-a demonstrat clar același tipar: de fiecare dată când acciza a crescut, piața berii s-a contractat. Când a existat stabilitate fiscală, piața s-a stabilizat sau a revenit pe creștere”, a mai spus Bratu.

Potrivit acestuia, dacă ar fi fost respectat calendarul fiscal stabilit în 2024, piața berii ar fi putut fi stabilizată la aproximativ 15 milioane de hectolitri, iar încasările din accize ar fi avut un potențial mai ridicat.

Consumul de bere a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani

În 2025, consumul de bere din România a coborât la 14,4 milioane de hectolitri, cel mai redus nivel din ultimele două decenii, potrivit datelor citate de Asociația Berarii României.

Comparativ cu nivelul de acum patru ani, piața a pierdut aproximativ 15% din volum.

În același timp, contribuțiile directe ale membrilor Asociației Berarii României la bugetul de stat au scăzut de la 356 de milioane de euro în 2024 la 325 de milioane de euro în 2025, în condițiile reducerii consumului și a volumelor comercializate.

Industria susține că fabricile de bere din România funcționează în prezent cu o capacitate neutilizată de aproximativ 40%-50%. Investițiile realizate în ultimii ani au fost dimensionate pentru o piață mai mare decât cea actuală.

Importurile de bere au crescut

O altă schimbare semnalată de industrie este creșterea importurilor. Pentru prima dată în ultimele două decenii, acestea au avansat semnificativ, cu 35%-45%, ajungând la o cotă de aproximativ 4,5% din piață, potrivit datelor prezentate de Asociația Berarii României.

Sectorul berii are o componentă locală importantă. Peste 95,5% din berea consumată în România este produsă în țară, iar aproximativ 80% dintre materiile prime utilizate provin din culturi locale, conform asociației.

Berarii României estimează că sectorul contribuie anual cu aproximativ 3 miliarde de euro la PIB-ul României și cu circa 1 miliard de euro la bugetul de stat. Industria susține că reducerea producției și a consumului pune presiune atât asupra investițiilor și locurilor de muncă, cât și asupra contribuțiilor fiscale.

Asociația cere, în acest context, un cadru fiscal predictibil și un nivel al accizei care să permită stabilizarea pieței și menținerea producției locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă