Premierul britanic, Boris Johnson, își asigură cetățenii că de acum încolo vor putea mânca pește pe săturate; declarația sa amintește de lozinca din ceaușism ”Nicio masă fără pește”

Premierul britanic, Boris Johnson, își asigură cetățenii că de acum încolo vor putea mânca pește pe săturate; declarația sa amintește de lozinca din ceaușism ”Nicio masă fără pește” Premierul britanic, Boris Johnson, își asigură cetățenii că de acum încolo vor putea mânca pește pe săturate; declarația sa amintește de lozinca din ceaușism ”Nicio masă fără pește”

Bătălia pentru pește a luat sfârșit: Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns, ieri, 24 decembrie, la un acord comercial post-Brexit, în baza căruia accesul pescarilor europeni în apele britanice va fi tot mai restrictiv.

Apele britanice erau până la Brexit, ape europene, unde pescarii statelor riverane puteau pescui cu respectarea unor cote stabilite de funcționarii de la Bruxelles. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2020, urmând ca până la sfârșitul anului cele două părți să încheie un acord comercial, a ridicat o problemă extrem de serioasă: accesul pescarilor, mai cu seamă a celor din Franța și Danemarca, în apele care până mai ieri erau europene, iar acum au redevenit exclusiv britanice.

Valoarea economică a activității pescărești în aceste ape este una semnificativă: peste 650.000.000 de euro anual, potrivit Financial Times. Negocierile s-au blocat deseori, de-a lungul anului, tocmai din cauza acestei chestiuni.

Ieri, președinta Comisiei Europene, Ursula der Leyen, și premierul britanic, Boris Johnson, au anunțat că, în sfârșit, după negocieri epuziante, au ajuns la un acord. Textul nu a fost încă făcut public. Potrivit Financial Times, cele două părți ar fi convenit ca pescarii europeni să aibă acces în apele britanice pentru o perioadă de tranziție de cinci ani și jumătate, dar cotele lor de pescuit să fie reduse cu 25%, în timp ce cotele de pescuit ale britanicilor vor crește.

Von der Leyen a confirmat că s-a convenit că vor exista cinci ani și jumătate ”complet predictibili pentru comunitățile de pescari”, informează siteul G4Media.

Premierul britanic a declarat la rândul său, în conferința de presă susținută după încheierea negocierilor, că ”pescarii ( britanici, n.n. ) vor fi sprijiniți cu 100 de milioane de lire pentru a-și moderniza flotele”. Johnson a previzionat pentru cetățenii britanici un viitor îndestulător și, am zice, dietetic: „Pot asigura mari fanatici ai peștilor din această țară că vom putea prinde și mânca prodigioase cantități de pește”.

Premierul britanic, Boris Johnson, își asigură cetățenii că de acum încolo vor putea mânca pește pe săturate; declarația sa amintește de lozinca din ceaușism ”Nicio masă fără pește”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *