Peste 3.600 de companii au intrat în insolvenţă în primul semestru al anului 2024, iar 72 sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion euro, comparativ cu 33 în aceeaşi perioadă a anului trecu, anunţă casa de insolvenţă CITR, citată de News.ro.
”CITR, liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România, anunţă că numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvenţă în primul semestru a crescut la peste 3.600, în creştere faţă de cele 3.401 raportate în primele şase luni din 2023. Dintre acestea, 72 sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion euro, comparativ cu cele doar 33 din aceeaşi perioadă a anului precedent”, anunţă casa de insolvenţă.
În ceea ce priveşte numărul restructurărilor prin procedura de concordat preventiv, în primele şase luni ale anului au fost înregistrate 71 de cereri, dintre care 33 sunt în derulare în prezent. 19 dintre cereri vin de la companii de impact.
„E important să înţelegem că aceste companii de impact au o contribuţie majoră în economia noastră, şi pentru a le putea ajuta, trebuie sa înţelegem cauzele pentru care au ajuns în dificultate şi să ne asiguram că, atât mecanismele, cât şi mentalitatea cu care le abordăm sunt cele potrivite. Echipa CITR a identificat cinci factori principali care au contribuit la declinul companiilor de impact, începând cu problemele de lichiditate şi creşterea costurilor operaţionale care au dus la creşterea datoriilor, scăderea cererii şi a vânzărilor precum şi decizii de management neprofitabile”, declară Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
De ce au intrat în insolvenţă companiile de impact în prima jumătate a anului
Probleme de lichiditate
Majoritatea companiilor au intrat în insolvenţă din cauza problemelor de lichiditate. În special, întreprinderile mici şi mijlocii s-au confruntat cu dificultăţi în gestionarea fluxului de numerar, fiind incapabile să-şi acopere obligaţiile financiare pe termen scurt.
Creşterea costurilor operaţionale
Datoriile acumulate
Scăderea vânzărilor şi a cererii
Decizii de management
Deciziile de management inadecvate şi lipsa unui plan de afaceri robust au fost, de asemenea, factori care au contribuit la insolvenţa unor companii. Lipsa unei strategii clare de gestionare a crizelor şi de prevenire a materializării riscurilor a fost evidentă în multe cazuri analizate.
Hotelurile și restaurantele reprezintă 7%
CITR a realizat și o analiză sectorială a tuturor companiilor care au intrat în insolvenţă în primul semestru al acestui an, ce oferă o perspectivă asupra provocărilor din fiecare domeniu dar şi pentru sprijini companiile în realizarea unor strategii de restructurare adecvate.
-
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul: 26% din totalul insolventelor a fost reprezentat de sectorul comerţului, afectat de schimbările din comportamentul consumatorilor, influenţate de inflaţie şi creşterea costurilor de trai. Reducerea puterii de cumpărare a determinat o scădere a vânzărilor şi, implicit, a veniturilor, forţând multe afaceri să declare insolvenţa.
-
Construcţii: 20% din totalul insolventelor a fost reprezentat de sectorul constructiilor, confruntat cu majorări semnificative ale preţurilor materialelor şi cu dificultăţi în accesarea finanţării. Incertitudinile economice şi întârzierile în proiectele de infrastructură au contribuit, de asemenea, la instabilitatea acestui domeniu.
-
Industria prelucrătoare: 12% din totalul insolventelor a fost reprezentat de companiile din această industrie, afectată de problemele din lanţurile de aprovizionare şi de creşterea costurilor de producţie. De asemenea, schimbările tehnologice rapide şi nevoia de adaptare au pus presiune suplimentară asupra companiilor din acest sector.
-
Transport şi depozitare: 10% din totalul insolventelor a fost reprezentat de sectorul transportului şi depozitării, ce a resimţit efectele creşterii preţurilor la combustibili şi ale situaţiei logistice globale. Scăderea volumului de transport şi creşterea costurilor operaţionale au contribuit la creşterea numărului de insolvenţe.
-
Hoteluri şi restaurante: 7% din totalul insolventelor a fost reprezentat de industria ospitalităţii, care continuă să fie afectată de incertitudinile economice şi de schimbările în comportamentul consumatorilor post-pandemie. Creşterea costurilor de operare şi lipsa personalului calificat au fost factori determinanţi în avansul numărului de insolvenţe în acest sector.
Regiunile care ce au înregistrat cel mai mare număr de insolvenţe sunt Bucureşti cu aproximativ 574 companii, Bihor cu aproximativ 257 companii şi Cluj cu aproximativ 215 companii.
Perspective până la sfârșitul anului
„Evoluţia macroeconomică va fi una bună în următoarele 6-12 luni, ne aşteptam la o creştere economică rezonabilă, la nord de 3%, la o rată a inflaţiei în reducere continuă spre intervalul ţintit de BNR, la rate ale dobânzilor în scădere şi la stabilitatea cursului pe fondul continuării influxului de fonduri europene şi investiţii străine. Astfel, nu asteptam evenimente de ordin sistemic, de tipul unor recesiuni ori crize, nici la nivel general şi nici la nivelul celor mai multe sectoare economice”, a declarat Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
”Prin urmare, acestea vor suferi o dublă carenţă – lipsa resurselor proprii pentru dezvoltare, respectiv imposibilitatea accesării de finanţări bancare, urmare gradului ridicat de îndatorare. O opţiune poate fi canalizarea resurselor financiare disponibile (ex. din Fondurile de Pensii) către zonele cu cerere şi randamente ridicate, precum ar fi companiile industriale româneşti”, a concluzionat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
Număr deschideri concordat preventiv
În primul semestru al anului au fost înregistrate 71 de cereri de deschideri a procedurii de concordat preventiv, dintre care 33 sunt în derulare. 19 dintre acestea sunt companii de impact, cu cinci mai multe decât în întregul an 2023.
Cifra de afaceri cumulată a companiilor care au apelat la concordatul preventiv este de 408.729.900 euro, iar activele imobilizate ale acestora ating 118.765.815 euro. În plus, numărul total al angajaţilor este de 4.481.