Fermierii din Republica Moldova intenționează să extindă suprafețele cultivate cu floarea soarelui și porumb, mărfuri pe care Ucraina le livra pe piața europeană
1. Faptul că o concesiune a statului român a fost preluată de un concesionar străin de la un concesionar român, nu înseamnă că statul român a pierdut acel teren, că terenul respectiv a încetat să mai fie românesc. Statul român are în proprietate aprox. 300.000 de ha, din care o parte este concesionată unor investitori străini. Nu asta ar fi prima problemă, ci faptul că redevența a rămas mică, în comparație cu redevența dintre alte părți contractuale, dar de acest lucru profită și concesionarii români. Ba mai mult, redevența mică a fost fixată pentru concesionarii români, iar cei din afara țării profită și ei. Aici e vina statului român, că nu saltă redevențele.
2. Există un studiu al Transnational Institut, publicat în 2015, care susține că ”până la 10 %” din terenul agricol al României este în posesia unor cetățeni din UE, iar între ”20-30%” în posesia unor cetățeni din afara UE, dar autorii recunosc că nu există o bază de date actualizată despre tranzacții. Aceste procente au fost adunate în țară și rezultatul propagat a fost că ”40%” din pământul strămoșesc a ajuns al străinilor. E unul dintre fakeurile cele mai răspândite. Autorii studiului precizează că este vorba de posesie, în mare parte, nu de proprietate. Prin posesie, pământul nu este înstrăinat. Este vorba de terenuri în arendă, în chirie, în concesiune. Sunt terenuri pentru care investitorul plătește taxe și impozite statului român. Plătește cele cuvenite proprietarului român. E o relație contractuală la mijloc. Nu este un rapt!
3. În expunerea de motive a noiii legi a terenurilor agricole, este menționat că între 2014 ( atunci a fost emisă legea 17/2014 ) și primul trimestru al anului 2017, volumul tranzacțiilor cu terenuri în Romînia a însumat aprox. 450.000 de ha. Suprafața agricolă totală a României e pe undeva la 12.500.000 de ha. Cât reprezintă aceste tranzacții? Aprox. 4 %! Aici intră și tranzacțiile între cetățeni români. Procentul terenurilor cumpărate de cetățeni din afara țării e sub 1% din volumul acestor tranzacții! Consultați siteurile direcțiilor agricole județene, să vedeți că majoritatea covârșitoare a tranzacțiilor se desfășoară între cetățeni români.
4. Autorii studiului menționat mai sus ( studiul a fost comandat de Parlamentul European ) au propus înființarea unor observatoare ale pieței funciare. A înființat statul român un astfel de observator? NU! Informația există la notariate, la primării, folosindu-se câteva pîrghii legale, pot fi colectate aceste date și centralizate și făcute publice pe o platformă. Dar politicienii și prietenii lor din mediul de afaceri nu au interes pentru transparență.
5. În lipsa transparenței, înflorește propaganda. Acest mare fake al înstrăinării masive a pământului românesc este rostogolit mereu în presă, pe facebook, în absența unor date reale și cu cu confuzie uriașă de termeni. A deține în arendă nu însemană a fi proprietar!
6. Prezența investitorilor din alte state, cu precădere din UE, i-a iritat pe marii fermieri români care s-au văzut concurați, dar pentru micii proprietari agricoli români a fost bună: au primit arendă mai mare și au vândut mai scump bucățica de teren, atunci când un proprietar din afară a vrut să o cumpere.
7. Ar fi un semnal de alarmă, dacă 30-40% din terenurile agricole ale țării ar fi CUMPĂRATE de străini, dar nu sunt. Să mai precizăm numai atât: comportamentul economic al fermierului român este același cu al fermierului străin: exportă recolta. Unele diferențe există totuși: străinii, mai ales cei din vest, sunt mai chibzuiți și lipsiți de opulență. Pe când ai noștri își schimbă cam des mașinile de lux.
