Macroul din unele conserve britanice este, de fapt, stavrid chilian / Pescarii critică schimbarea, iar consumatorii de plâng de calitatea produsului

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Mai multe conserve vândute drept produse din macrou în supermarketurile britanice conțin o specie diferită. Comercianții au recurs la stavridul chilian pe fondul declinului stocurilor de macrou din Atlantic.

Princes, furnizor pentru lanțurile Tesco și J Sainsbury, și-a modificat anul trecut gama de conserve. Compania a înlocuit macroul din Atlantic cu așa-numitul „jack mackerel”, provenit din Chile. Denumirea poate crea confuzie, deoarece cele două tipuri de pește nu aparțin aceleiași familii. Macroul din Atlantic face parte din familia Scombridae. Speciile comercializate drept „jack mackerel” aparțin genului Trachurus și familiei Carangidae, fiind înrudite cu stavridul.

Diferențele nu sunt doar taxonomice. Potrivit informațiilor de pe ambalajele Princes, produsul pe bază de stavrid chilian conține aproximativ jumătate din cantitatea de Omega-3 prezentă în macroul obișnuit. Acesta are și cu aproximativ 100 de calorii mai puțin la 100 de grame. Unii cumpărători au reclamat diferențe de gust și textură. Aceștia au menționat o carne mai puțin grasă și oase mai mari.

Lidl a început, de asemenea, tranziția către produse din stavrid chilian provenit din surse considerate sustenabile. Waitrose a renunțat la aprovizionarea cu macrou proaspăt și elimină treptat conservele pe măsură ce stocurile existente sunt vândute, conform HotNews.ro.

Prețul de la raft nu a scăzut semnificativ

Stavridul chilian este mai ieftin decât macroul din Atlantic. Datele din industrie indică un preț angro de aproximativ trei ori mai mic. Diferența nu se regăsește însă în aceeași măsură la raft. O conservă Princes cu stavrid chilian costa 1,75 lire sterline la Tesco, iar varianta cu macrou din Atlantic ajungea la 1,95 lire sterline. Unii comercianți plasează produsele alternative în zone marcate simplu cu denumirea „macrou”. Criticii susțin că această prezentare poate estompa diferența dintre specii și îi poate induce în eroare pe cumpărători.

Regulile britanice de etichetare au fost modificate în decembrie 2025. Până atunci, speciile din genul Trachurus puteau fi vândute sub denumiri precum „horse mackerel”, „jack”, „scad” sau „trevally”.

Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale a permis ulterior utilizarea denumirii „jack mackerel”. Lista oficială britanică separă în prezent macroul de speciile „horse and jack mackerel”.

Pescarii critică importurile din Chile

Reprezentanții industriei britanice a pescuitului contestă înlocuirea. Ei susțin că populația va consuma pește importat de la mare distanță, în timp ce capturile locale își pierd accesul la piață. „Consumatorii vor avea de suferit, deoarece macroul adevărat este o specie mult mai bună pentru consum decât macroul jack”, a declarat Stewart Harper, fost director general al North Atlantic Fishing Company.

Comercianții afirmă că schimbarea este determinată de necesitatea unei aprovizionări sustenabile. Stocurile de macrou din Atlanticul de Nord-Est se află într-o situație critică după mai mulți ani de pescuit excesiv. Consiliul Internațional pentru Explorarea Mării (ICES) a recomandat ca în 2026 capturile să nu depășească 174.357 de tone. Regatul Unit, Norvegia, Islanda și Insulele Feroe au stabilit însă o limită provizorie de 299.010 tone, cu 72% peste recomandarea științifică.

„Războiul macroului”, alimentat de schimbările climatice

Disputa privind cotele implică Uniunea Europeană, Regatul Unit, Norvegia, Islanda, Insulele Feroe, Groenlanda și Rusia. Încălzirea apelor a împins macroul mai spre nord, inclusiv în zone controlate de Islanda și Insulele Feroe. Aceste state au solicitat cote mai mari, iar vechile înțelegeri privind împărțirea capturilor s-au destrămat. Brexitul a complicat negocierile, deoarece Regatul Unit își stabilește acum propria cotă.

Comisia Europeană a criticat acordul încheiat fără participarea Uniunii Europene. Bruxelles-ul a avertizat și că presiunea totală asupra stocului ar putea depăși 400.000 de tone, dacă sunt incluse capturile Rusiei. În lipsa unui acord internațional, declinul macroului din Atlantic riscă să continue. Consecințele devin deja vizibile pe rafturi, unde o specie diferită și mai ieftină îi ia treptat locul.