Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele Iohannis

lege, calitatea apei, promulgata

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman, transmite Agerpres.

Legea transpune Directiva (UE) 2020/2184 a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2020, fiind abrogată Legea nr. 458/2002.

Actul normativ are ca obiective protejarea sănătăţii umane împotriva efectelor adverse ale contaminării apei destinate consumului uman, prin asigurarea calităţii de apă sanogenă şi curată, şi îmbunătăţirea accesului la apă potabilă.

„Pentru promovarea utilizării apei potabile furnizate la robinet, unităţile administrativ-teritoriale şi furnizorii de apă vor implementa următoarele măsuri: creşterea gradului de conştientizare cu privire la cele mai apropiate echipamente de exterior sau de interior prin care se furnizează apă potabilă; lansarea de campanii de informare a cetăţenilor cu privire la calitatea apei potabile furnizate prin reţeaua de distribuţie prin furnizorii de apă, în colaborare cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cu unităţile administrativ-teritoriale; încurajarea furnizării apei potabile în administraţii şi clădiri publice prin montarea de dozatoare conectate la reţeaua publică de aprovizionare cu apă; furnizarea gratuită a apei potabile prin reţeaua de distribuţie pentru consumatorii din restaurant, cantine şi servicii de catering”, stipulează legea, între altele.

Stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de igienă referitoare la aprovizionarea cu apă a populației se aplică conform dispozițiilor cap. IV din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare. Amenzile pot ajunge la 10.000 de lei pentru persoanele fizice și la 40.000 de lei pentru persoanele juridice.

Sursa foto: Unsplash/mrjn Photography

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *