Lanțulalimentar.ro în județul Dâmbovița: De ce merele din Polonia sunt livrate în școlile din România

Circulă pe facebook o fotografie a unui măr ambalat în pungă, informațiile de pe ambalaj indicând originea poloneză a fructului. Despre mărul respectiv, autorul postării originale, mama unui elev din Târgoviște, a afirmat că a fost oferit fiicei sale într-o școală generală din capitala județului Dâmbovița, în cadrul programului ”Fructe în școală”.

fotografia postată pe facebook


Am întrebat-o pe Cega Nicoleta Felicia dacă este autoarea footgrafiei și a mesajului atașat și a confirmat acest lucru: ”E fotografia făcută de mine acasă, după ce mi-a arătat fata că a primit măr la școală și vrea să îl mănânce. A fost dat la Scoala de arte Bălașa Doamna din Târgoviște și probabil la toate școlile din orașul nostru”.

Femeia a scris pe fotografie că ”De mâine fata mea va refuza acest măr care mirosea groaznic, probabil a soluții de stropire” și a îndemnat public ca merele să fie refuzate de părinți și elevi, fiindcă sunt mere din Polonia.

Fotografia a fost postată pe facebook, apoi s-a viralizat, sentimentul dominant fiind acela de revoltă: de ce în școlile din județul unde se află cel mai mare și mai cunoscut bazin legumicol din România elevii primesc, în cadrul unui program subvenționat de la bugetul public, prin Consiliul județean, mere importate din Polonia?

Lanțulalimentar.ro a ajuns astăzi, 1 februarie, la Voinești, centrul pomiculturii românești, și a aflat adevărul: merele din Polonia au fost livrate în școlile din județul Dâmbovița, dar și din alte județe ( Argeș, Ialomița ) abia după ce stocul de mere din producția locală disponibile pentru firma implicată în program a fost epuizat.

Gheorghe Erculescu, administratorul societății Romfruct SRL, care deține cel mai mare depozit de fructe din bazinul legumicol Voinești, a declarat pentru Lantulalimentar.ro că firma a oferit mere elevilor în perioada 2014 – 2016 și că a fost nevoită pentru respectarea clauzelor contractuale să importe mere din Polonia, după ce stocul de mere achiziționat de la producătorii locali s-a epuizat.

În 2017, firma a renunțat să mai achiziționeze mere și să le livreze mai departe pe lanțul alimentar, optând pentru prestarea de servicii de depozitare pentru producătorii locali, dar și pentru societăți comerciale. Depozitul a fost construit cu fonduri europene, costând peste 3.000.000 de euro, și este echipat după cele mai moderne cerințe.

Contractul pentru distribuirea merelor în școlile din Dâmbovița a fost câștigat de firma Pol Fruct SRL, care este menționată pe ambalajul mărului fotografiat și distribuit pe facebook și care are sediul în comuna Fântânele din județul Prahova.
Firma distribuie mere și în școlile din alte județe, de exemplu Timiș. Pe siteul CJ Timiș, este publicat un buletin de analize eliberat de Oficiul Fitosanitar Prahova, potrivit căruia nu au fost detectate reziduuri de metale grele în proba de 2 kg de mere din soiul Idaret originare din Polonia, prelevată din depozitul din Boldești-Scăieni al firmei Pol Fruct SRL care a solicitat analizele.

plantație pomicolă tânără la Voinești, județul Dâmbovița

Pol Fruct SRL livrează mere și în școlile din județul Buzău. Potrivit unui articol publicat în septembrie 2019 de opiniabuzau.ro, părinții elevilor de la unele școli buzoiene s-au declarat nemulțumiți de calitatea merelor oferite în școală și provenite din Polonia. Patronul Pol Fruct SRL, Alex Bozianu, a declarat pentru știrile TVR, citat fiind de publicația buzoiană că ”nu a avut de unde achiziționa mere românești”, așa că a importat din Polonia ”la un preț mai mare”.

Pe de altă parte, pomicultorii din Voinești nu sunt reuniți într-o organizație puternică, numărul formelor asociative fiind mare. Mai mult, numeroși pomicultori nu au o formă minimă de organizare juridică. Ei nu dispun de un depozit frigorific propriu, spațiiile de depozitare fiind cele tradiționale, beciuri săpate în pământ și căptușite cu piatră.

Lipsa de organizare și interesul de a-și vinde fructele direct clientului final, pentru a obține prețul cel mai bun, îi face vulnerabili pe lanțul alimentar.
Între producătorul local și comerțul organizat se cască deseori o mare prăpastie, iar pentru consturirea unor punți care să aducă satisfacție și bunăstare micului pomicultor e nevoie de deschidere, tenacitate, răbdare și, probabil, de medierea autorităților publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *