Gripa aviară, prezentă în trei țări din Vestul Europei; olandezii au sacrificat deja 200.000 de păsări

Răspândire rapidă a virusului gripei aviare în Europa; Emiratele Arabe Unite au interis deja importurile de carne de pasăre din Germania Răspândire rapidă a virusului gripei aviare în Europa; Emiratele Arabe Unite au interis deja importurile de carne de pasăre din Germania

În Germania a fost confirmat al doilea caz de gripă aviară H5N8, într-o mică fermă din partea de nord a țării, din zona Kreis Segeberg, landul Schleswig-Holstein, a comunicat autoritatea locală din Segeberg, citată de siteul euromeatnews.com. Până acum au fost sacrificate 36 de păsări, iar fermele din zonă au primit interdicția de a ține păsările în spații deschise.

Primul caz de gripă aviară H5N8 în Germania a fost detectat în 5 noiembrie, într-o altă fermă din landul Schleswig-Holstein.

Câteva focare de gripă aviară au fost raportate în Europa de Vest, în ultimele săptămâni. Olanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de pasăre din UE, a sacrificat peste 200.000 de păsări, după ce gripa aviară fost raportată la sfârșitul lunii octombrie, în mai multe ferme.

De asemenea, 13.000 de păsări au fost sacrificate într-o fermă din nord-vestul Angliei. Gripa aviară ar fi fost adusă de păsările sălbatice.

Lantulalimentar.ro amintește că, recent, Autoritatea Sanitară-Veterinară Europeană ( EFSA ) a avertizat că există riscul ca gripa aviară să apară în țările din Nordul și Estul Europei, ca urmare a deplasării populațiilor de păsări sălbatice din Rusia și Khazastan. Contrar avertizărilor EFSA, boala a apărut în cealaltă parte a continentului.

Răspândire rapidă a virusului gripei aviare în Europa; Emiratele Arabe Unite au interis deja importurile de carne de pasăre din Germania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *