VIDEO | Forțarea copilului să guste un aliment nou poate accentua refuzul / Corina Gheorghe, psiholog: „Expunerea treptată și exemplul părinților sunt mai utile”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Teama că un copil nu primește suficienți nutrienți îi poate determina pe părinți să insiste excesiv la masă. Atunci când meniul este foarte restrâns și apar carențe, îngrijorarea este firească. Introducerea cu forța a unui aliment poate însă să crească anxietatea și să transforme fiecare masă într-un conflict.

Psihologul Corina Gheorghe a explicat la podcastul „Fântâna de sănătate”, realizat de Tania Fântână la G4Food că cea mai frecventă greșeală este forțarea copilului. „Din dorința și disperarea părinților ca micuțul să fie sănătos, încearcă să îi introducă în gură cât mai multe alimente. Se gândesc că, dacă îl forțează o dată, va vedea că este în regulă și că îi place. Aceasta este cea mai mare greșeală”, explică psihologul.

Forțarea poate crea teamă înaintea mesei

Un copil care este obligat să mănânce poate începe să asocieze masa cu pierderea controlului și cu o experiență neplăcută. În timp, reacția poate apărea chiar înainte ca alimentul să fie așezat în fața lui. Pregătirea mesei, vederea farfuriei sau apropierea adultului cu lingurița pot deveni semnale că urmează ceva negativ. Copilul poate începe să plângă, să se agite sau să evite locul în care mănâncă de obicei. „Din momentul în care va vedea că se pregătește masa, poate începe criza, pentru că știe că urmează ceva negativ pentru el. Acesta este cel mai important «nu»: nu forțăm copilul”, subliniază Corina Gheorghe.

Presiunea poate accentua refuzul în loc să îl reducă. De asemenea, introducerea alimentului în gură atunci când copilul nu se așteaptă poate afecta încrederea în adult. El va deveni mai atent la gesturile părintelui și se poate teme că va fi din nou păcălit.

Alimentul trebuie tolerat înainte de a fi gustat

Acceptarea unei mâncări noi poate începe cu mult înaintea primei înghițituri. Primul obiectiv este ca micuțul să se simtă în siguranță în prezența alimentului. Ulterior, îl poate atinge, ține în mână sau mirosi. Un alt pas poate fi apropierea alimentului de buze sau o atingere scurtă cu limba. Fiecare etapă îi oferă copilului informații despre textură, temperatură și miros. „Lucrurile vin natural, prin expunere treptată. Copilul trebuie mai întâi să tolereze alimentul în preajma lui, apoi să pună mâna pe el, să îl țină, să îl miroasă și, eventual, să îl atingă cu buzele”, explică psihologul.

Momentul în care copilul apropie singur alimentul de gură nu trebuie folosit de adult pentru a-l împinge pe neașteptate. Copilul își dă seama ce s-a întâmplat și poate refuza să mai repete experiența. Etapele nu reprezintă o schemă rigidă și nu trebuie parcurse într-o singură masă. Uneori sunt necesare mai multe întâlniri cu același aliment. Progresul poate însemna, pentru început, numai faptul că acesta rămâne în farfurie fără să provoace teamă.

Explicațiile pot fi utile, dar nu trebuie să devină presiune

Părinții folosesc frecvent argumente precum „mănâncă pentru că îți face bine” sau „trebuie să mănânci ca să crești”. Pentru copiii mici, asemenea explicații sunt prea abstracte și nu depășesc disconfortul senzorial produs de aliment.

Mesajul poate fi legat de un interes al copilului. Un părinte îi poate explica, de exemplu, că proteinele contribuie la dezvoltarea musculaturii și îl ajută să aibă energie pentru sport. Informația trebuie prezentată calm și corect, fără amenințări sau etichetări.

Un singur aliment nu face copilul automat mai puternic, iar carnea nu este singura sursă de proteine. Scopul nu este convingerea lui printr-o promisiune exagerată, ci explicarea pe înțelesul său a rolului unei alimentații variate. „Putem să încurajăm copilul într-un mod constructiv, fără să îl presăm, să îl bruscăm sau să îl forțăm emoțional. Nu trebuie să punem o etichetă și să îi spunem că este ceva în neregulă cu el dacă nu reușește”, arată Corina Gheorghe.

Adultul trebuie să fie consecvent și în promisiuni. Dacă spune că micuțul trebuie doar să miroasă alimentul, nu ar trebui să încerce apoi să i-l introducă în gură. Respectarea limitei anunțate îl ajută pe copil să aibă încredere și să accepte mai ușor o nouă încercare.

Copiii urmăresc ce mănâncă adulții

Exemplul familiei este la fel de important precum explicațiile. Un părinte care îi cere copilului să mănânce broccoli sau spanac, dar reacționează cu dezgust la aceste alimente, transmite un mesaj contradictoriu. Același lucru se întâmplă când adultul nu ia niciodată micul dejun, dar insistă că această masă este obligatorie pentru copil. Cei mici învață în primul rând observând comportamentul persoanelor apropiate. „Sunt părinți care îi oferă copilului broccoli sau spanac și se supără că nu le mănâncă, deși nici ei nu au consumat vreodată aceste alimente. Comportamentele pe care copilul le vede la noi sunt cele pe care le va prelua”, spune psihologul.

Părintele poate așadar să așeze alimentul și în propria farfurie, să îl consume firesc și să evite comentariile negative. Nu trebuie să joace un rol sau să pretindă că îi place ceva ce detestă, dar poate oferi copilului modele reale de alimentație variată.

Dacă meniul rămâne foarte restrâns, copilul pierde în greutate sau există suspiciunea unor carențe, simpla expunere acasă nu este suficientă. Este necesară evaluarea pediatrului și, după caz, a unui specialist în nutriție, masticație sau înghițire. Răbdarea nu înseamnă ignorarea problemelor medicale, ci evitarea forței în timp ce sunt căutate cauzele reale ale refuzului.