Alexander Degeanski (fermier): „Față de 2019, s-a triplat prețul la îngrășăminte. Noi nu mai producem îngrășăminte în contextul în care avem o suprafață arabilă de peste 9,4 milioane de hectare”

Scumpirea îngrășămintelor a fost una dintre cele mai mari lovituri pentru agricultură în ultimii ani, iar mulți fermieri fie reduc cantitățile, fie încearcă alternative mai ieftine. Principalele cauze sunt legate de energie și geopolitică. Problemele din strâmtoarea Ormuz au dus la creșterea prețurilor la îngrășăminte. Dacă strâmtoarea este blocată (sau apare doar riscul), piața reacționează imediat: petrolul se scumpește, gazul se scumpește (mai ales în Europa, deja dependentă de importuri) – materia primă principală pentru îngrășămintele pe bază de azot. Prețurile acestor îngrășăminte s-au dublat de la începutul conflictului din Iran.

Pe de altă parte, Rusia și Belarus sunt printre cei mai mari exportatori de îngrășăminte și materii prime. Sancțiunile, blocajele logistice și incertitudinea au redus oferta globală, ceea ce s-a tradus în prețuri mai mari. Când prețul gazului a explodat în Europa (mai ales după 2021), costurile de producție au crescut masiv. La asta se adaugă și faptul că Rusia și China au impus restricții la export pentru a-și proteja piețele interne. 

Fermierii, prinși între costuri uriașe și prețuri mici 

Costurile cresc, dar prețurile la cereale nu cresc întotdeauna proporțional. Vorbim de marje mai mici sau chiar pierderi, explică pentru G4Food agricultorul Alexander Degeanski, care lucrează peste 5.000 de hectare în județul Timiș. 

„Față de 2019, s-a triplat prețul la îngrășăminte. Dar agricultura trebuie văzută cumva din punct de vedere macro și pe un termen mai lung. Noi vindem cerealele la prețul anului 2007, plus 10 la sută, pe când îngrășămintele, inputurile, salariile, toate, față de 2007, s-au triplat, cel puțin. Acum sunt prețuri nereale, într-adevăr sunt productivități mult mai mari la hectar față de anul 2007, tehnologii mai bune, produse mai bune, dar în niciun caz agricultura nu mai este în faza de rentabilitate cum era acum zece ani de zile. Foarte mulți o să spun că nu vă mai satură Dumnezeu, că ați făcut profituri, dar, din păcate, agricultura nu poate fi substituită, pentru că agricultura produce hrană. Oamenii trebuie să înțeleagă acest lucru: dacă fermierii încep să închidă fermele, automat hrana se va scumpi”, a declarat Alexander Degeanski, fost consilier al ministrului Agriculturii, Florin Barbu.

Alexander Degeanski FOTO arhivă personală

România, dependentă de importuri după închiderea combinatelor 

Pe de altă parte, multe fabrici europene au redus sau oprit producția din cauza costurilor la energie. Asta a dus la o dependență mai mare de importuri. Agricultorii români nu au prea multe soluții la scumpirea îngrășămintelor. 

România nu produce suficient îngrășământ pentru consumul intern, iar combinatele chimice — inclusiv Azomureș — au redus sau oprit producția în perioadele cu gaz scump. 

„Asta înseamnă lipsa de viziune a unei țări, când în ultimii 30 de ani s-au închis toate combinatele de producere a îngrășămintelor din România. Dacă este să ne uităm cel mai aproape de Timișoara, la combinatul de la Tudor Vladimirescu, de la Craiova, mai sunt încă vreo patru-cinci combinate care s-au închis. Azomureșul de la Târgu Mureș e bomboana de pe colivă. Noi nu mai producem îngrășăminte în contextul în care avem o suprafață arabilă de peste 9,4 milioane de hectare. Este de-a dreptul inimaginabil pentru cineva care are o viziune asupra agriculturii ca România să nu asigure, cu producția de îngrășăminte, propria țară, având în vedere că suntem și o țară cu bogate resurse de gaz, principalul combustibil sau materie primă în producția îngrășămintelor pe bază de azot. Așadar, e inimaginabil ca România să nu aibă un singur combinat funcțional care să asigure parte din îngrășămintele necesare”, a mai spus doctor inginer Alexander Degeanski. 

Producții mai slabe: „Pământul e ca un frigider” 

Mulți fermieri au tăiat drastic cantitățile de îngrășăminte. Asta s-a văzut în producții mai slabe, mai ales la grâu și porumb. 

„Poți să reduci îngrășămintele, dar pământul e precum un frigider. Dacă tot scoți din el și nu bagi nimic înăuntru, la un moment dat va fi gol. Oricât de foame o să îți fie, nu o să mai ai ce să iei din acel frigider. Așa e și cu solul. Merge un an, doi să fentezi cu cantități mai reduse de îngrășăminte, dar dacă vrem să facem în continuare producții și vrem să avem performanță, fără îngrășăminte, fără o chimizare rațională, nu se poate face”, a mai declarat Degeanski. 

Câmp de rapiță administrat de Alexander Degeanski FOTO arhivă personală

Se caută tot felul de alternative — gunoi de grajd, fertilizare organică, rotația culturilor — dar nici acestea nu pot înlocui complet îngrășămintele chimice. 

„Se poate înlocui cu îngrășăminte naturale, dar, iarăși, zootehnia în România nu este suficientă pentru a produce aceste îngrășăminte, adică gunoiul de grajd. Se pot asigura suprafețe mici, dar nu necesarul agricol. Alternative viabile nu prea sunt. Iar reducerea cantității de îngrășăminte vine cu o producție mai slabă, este logic”, a adăugat acesta. 

„Fermierii să se roage”: perspective sumbre pe termen scurt 

Ce e de făcut, măcar pe termen scurt? 

„Fermierii să se roage, atât. Altceva nu prea avem de făcut. Situația mondială este de așa natură. Realistic vorbind, suntem într-o situație foarte grea: prețuri mici la desfacere, prețuri mari la inputuri. Acum, cine vrea să vândă ideea că România contează din punct de vedere al producției mondiale și poate modifica prețurile nu e realist. Prețurile sunt deja globale. Prețurile pot crește exponențial datorită factorilor externi, cum s-a întâmplat și în cazul războiului din Ucraina în primul an, când au crescut foarte mult. De asemenea, se poate întâmpla ca anumite acțiuni sau evenimente de natură globală să influențeze semnificativ prețul la cereale”, a încheiat Alexander Degeanski, care administrează compania Forest and Biomass România. 

Agronomul lucrează suprafețe mari de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță și exploatează aproximativ 5.000 de hectare de pădure.