România a exportat în anul comercial 1 iulie – 30 iunie 2023, pe piețele terțe ( din afara blocului comunitar ), 4.998.341 t de grâu comun. Această cantitate se află pe locul trei, începând cu anul comercial 2007/2008.
Cantități mai mari au fost exportate în anii comerciali:
2021/2022: 6.738.084 t
și 2019/2020: 5.434.618 t.
Prețul unei tone de grâu a scăzut însă drastic, de-a lungul anului comercial 2022/2023: de la un vârf de 400 de euro/t, în august 2022, la un minim de 250 euro/tona, în iunie 2023.
Valoarea totală a exporturilor de grâu a fost de 1.573.020.000 euro, a doua cea mai mare sumă de la aderarea României la Uniunea Europeană. ( 1.772.507.000 euro/2021/2022 )
România a ocupat în anul comercial 2022/2023, locul 2 la exportul de grâu comun, la nivel european, pe primul loc situându-se Franța, cu 9.948.297 t.
Cantitatea totală de cereale exportate de România în anul comercial 2022/2023 a fost 8.877.293 t, a treia cantitate de la aderarea la Uniunea Europeană.
Cantități mai mari au fost livrate în anii comerciali:
2021/2022: 12.960.657 t
și în 2019/2020: 10.402.289 t.
Încasările pentru exporturile de cereale din anul comercial 2022/2023 au fost de 2.745.260.000 euro, a doua cea mai mare sumă din 2007 până în prezent. ( 3.331.908.000 euro , 2021/2022 )
Comentarii