Evenimentul „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition” va avea loc sâmbătă şi duminică (27-28 aprilie) pe Şoseaua Kiseleff din Capitală.
Potrivit contului oficial de Facebook al Bucharest Street Food Festival, la eveniment vor participa „zeci de food truck-uri renumite”. Vizitatorii vor putea mânca acolo burgeri, tacos, fructe de mare prăjite, paella, tarte de fructe sau înghețată.
Muzica va fi asigurată de DJ, iar seara vizitatorii vor putea asista la concerte live ținute pe scena principală.
Brigada Rutieră a anunțat că va dispune în zonă măsuri de fluidizare a traficului rutier şi de prevenire a accidentelor de circulaţie.
„Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada 26 aprilie, ora 22.00, – 29 aprilie, ora 6.00, se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, segmentul de drum cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, fără afectarea intersecţiilor, precum şi pe Str. Monetăriei, cu devierea traficului pe arterele adiacente. De asemenea, în perioada 26 – 29 aprilie va fi restricţionat accesul în alveolele de pe Şos. Kiseleff”, a informat Brigada Rutieră, printr-un comunicat transmis Agerpres.
Sursa foto: Pexels/Clem Onojeghuo
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți