După ce a lucrat ca electrician la o mină de cărbune, argeșeanul Cristinel Edu s-a apucat de legumicultură și a ajuns cel mai mare producător de tomate din zona Câmpulung Muscel

tomate, ajutor de stat, Ministerul Agriculturii, bani foto : G4Food

”În 1997, am plecat de la mină, dar am primit salarii compensatorii. Am ieșit cu ”ordonanța”, cum se spunea atunci. Lucram deja vreo 1000 de mp, iar pe legumele primite încasam cam tot banii ăia pe care-i primeam salariu pentru tot anul. După ce m-am apucat serios de legumicultură, am câștigat bani buni, am reușit să-mi dezvolt afacerea”, susține Cristinel Edu.

În prezent, legumicultorul lucrează 4,5 ha de teren, în lunca râului Târgului. Spațiile protejate însumează aprox. 1 ha. Familia Edu are închiriate cinci tarabe în piața agroalimentară din Câmpulung Muscel.

”E cel mai bine când poți vinde marfa direct clientului, nu unor intermediari. Toți producătorii agricoli ar trebui să aibă acces în piețe, fiindcă ei muncesc” afirmă Cristinel cu tărie.

Vezi detalii

Fermierul nu a accesat fonduri europene, dar este beneficiar al programului ”Tomate românești”.

În solariile familiei Edu se află în prezent tomate de toamnă, ceapă verde, salată verde, dovlecei, fasole galbenă. În butoaie, e pusă varză la murat, un produs foarte căutat la piață. Prin muncă, tenacitate și speranță, familia Edu a reușit să transforme terenuri slab productive într-o veritabilă operă agricolă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *